Mercedes C Klasse va avea motoare diesel Renault

Clasa C de la Mercedes va primi propulsorul diesel de 1,6 litri, dezvoltat de francezii de la Renault şi produs în Franţa, în uzina de la Cleon.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 12:48
Mercedes C Klasse va avea motoare diesel Renault

Autotursimele Mercedes clasa C, unele dintre modelele emblematice ale germanilor de la Daimler, vor fi echipate cu un motor diesel franţuzesc, potrivit presei franceze. Este vorba despre propulsorul 1.6 dCi, care este prezent pe deja ultimele versiuni ale modelelor Megane şi Scenic şi se vor regăsi şi pe viitoarele modele Espace şi pe Nissan Qashqai.

Uzina de la Cleon a început deja să producă propulsoarele destinate celor de la Daimler, potrivit unor surse din interiorul Renault, iar primele motoare vor ajunge în Germania în luna septembrie. Motorul de 1.6 litri va fi disponibil în două variante de putere: 116 şi 136 de cai, iar preţurile automobilelor Mercedes echipate cu propulsoare franţuzeşti vor fi cunoscute cel mai probabil luna viitoare. Momentan, cel mai ieftin C Klasse, cu motor nemţesc diesel de 170 de cai putere, costă 38.450 de euro.

Colaborarea dintre cei doi producători auto nu este la început, dar este o premieră pentru reputatul constructor german să folosească un motor Renault pe o maşină care este “best seller”-ul  Mercedes. Francezii livrează deja propulsoarul diesel de 1,5 litri (disponibil pe Clio, Captur şi pe toate Daciile) celor de la Daimler, care le folosesc pe compacta A Klasse şi pe derivatul său, B Klasse. De asemenea, francezii fac, special pentru Daimler, utilitare Kangoo la o uzină din nordul ţării, pe care nemţii le vând ulterior dub numele Mercedes Citan.

Daimler are nevoie urgent de motoare mici, pentru a scădea nivelurile medii de emisii de dioxid de carbon ale maşinilor sale. Pe de altă parte, ei trebuie să ofere maşini ceva mai ieftine pieţelor care şi-au dezvoltat apetitul pentru motorizările mici, aşa cum este Franţa.  Totuşi, motorul frantuzesc va echipa doar maşinile din Clasa C care vor fi produse la uzina din Bremen.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...