România şi Israel, colaborare pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie din industria aeronautică

România şi Israel vor colabora pentru dezvoltarea unor capacităţi româneşti de producţie din industria aeronautică şi de apărare, fiind identificate şi posibilităţi de dezvoltare a unor proiecte comune în energie, chimie, petrochimie, logistică, infrastructură şi IT, a anunţat, marţi, Ministerul Economiei (ME).
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 06:56
România şi Israel, colaborare pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie din industria aeronautică

În acest sens, ministrul Economiei, Constantin Niţă, aflat în aceste zile în vizită în Israel, a avut întâlniri cu conducerile unor importante companii precum Shlomo Group, Israel Corp., Israel Electric Corporation, Israel Aerospace Industry, Elbit Systems şi Maman Group. Au fost evidenţiate posibilităţile de colaborare şi dezvoltare a unor proiecte comune în diverse sectoare precum industria de apărare, aeronautică, energie, chimie, petrochimie, logistică, infrastructură şi IT.

Astfel, în cadrul întâlnirii cu conducerea Israel Electric Corporation s-a discutat despre dezvoltarea unor proiecte comune în domenii precum eficienţa energetică şi reţelele inteligente de transport a energiei electrice. De asemenea, ministrul Constantin Niţă a prezentat reprezentanţilor companiei Israel Corp., unul dintre cele mai mari holdinguri din Israel, diverse oportunităţi de investiţii în România în chimie, petrochimie, minerit şi parcuri industriale de software.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor avute cu companiile israeliene din aeronautică şi industria de apărare, respectiv Industrial Aerospace Industry şi Elbit Systems, au fost analizate mai multe proiecte în care cele două ţări pot colabora pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie în cadrul unităţilor româneşti de profil precum Avioane Craiova, Aerostar Bacău, Romaero, Uzina Mecanică Bucureşti şi I.O.R.

Alte posibilităţi de colaborare au fost identificate de ministrul român al Economiei în cadrul întâlnirilor avute cu conducerile companiilor Shlomo Group şi Maman Group în domenii precum logistica aeroportuară şi navală, existând un interes crescut din partea companiilor israeliene pentru preluarea şi dezvoltarea unor astfel de operaţiuni în România. În acest sens, au fost menţionate Portul Constanţa, Aeroportul Internaţional Braşov şi Şantierul Naval Mangalia.

Marţi, 24 iunie, ministrul Constantin Nită va participa la şedinţa comună de Guvern România – Israel.

Ministrul Economiei efectuează o vizită în Israel, în perioada 20 – 24 iunie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...