FOTO Softronic livrează CFR Călători prima locomotivă modernizată prin PNRR

Prima locomotivă recondiționată de echipa Softronic, în cadrul contractului finanțat prin PNRR, a fost finalizată și livrată către CFR Călători, informează joi uzina reparatoare.
Anemona Andone - J, 10 apr. 2025, 11:52
FOTO Softronic livrează CFR Călători prima locomotivă modernizată prin PNRR

„Este doar începutul unui proiect amplu, prin care 19 locomotive vor fi aduse la standarde europene de performanță, siguranță și sustenabilitate. Fiecare dintre ele poartă numele unei mari personalități din istoria României”, transmite Softronic.

Contractul de modernizare a fost semnat la finalul anului 2023 iar fondurile sunt asigurate prin PNRR.

„Obiectivul este clar: să readucem în circulație 19 locomotive electrice, produse inițial la Electroputere Craiova, dar adaptate integral la cerințele actuale de performanță, digitalizare și eficiență energetică”, explică Softronic.

Ce presupune modernizarea locomotivelor?

Fiecare locomotivă este reconstruită aproape integral. Se păstrează doar o secțiune din șasiu, care este complet recondiționat, iar toate celelalte componente sunt înlocuite cu echipamente de ultimă generație. „Am integrat motoare asincrone, sisteme de comandă moderne, echipamente digitale și cabină de conducere nouă, conform cerințelor TSI (Technical Specifications for Interoperability)”, adaugă cei de la Softronic.

Locomotiva înainte de a fi modernizată de Softronic

Prin aceste intervenții, locomotivele ating performanțe superioare în ceea ce privește tracțiunea, fiabilitatea și confortul pentru personalul de operare. Fiecare locomotivă este dotată cu sistem de frânare reactivă, echipamente de diagnosticare în timp real și poate circula cu viteze de până la 160 km/h.

Anghel Saligny – prima locomotivă finalizată

Prima locomotivă livrată în cadrul acestui proiect poartă cu mândrie numele „Anghel Saligny”, inginerul vizionar care a pus bazele infrastructurii moderne din România. Locomotiva a trecut cu succes toate testele și a fost certificată de ONFR-AFER, conform standardelor naționale și europene.

„Am ales ca fiecare locomotivă modernizată în acest contract să poarte numele unei figuri emblematice din istoria noastră”, adaugă cei de la Softronic.

Potrivit lor, fiecare dintre aceste nume spune o poveste:

Constantin Brâncuși, sculptorul care a redefinit arta modernă

Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România

Regina Maria, un simbol al curajului și diplomației

Nicolae Iorga, istoric, om politic și mare pedagog

Anghel Saligny, inginer pionier al podurilor și căilor ferate

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...