Ministrul Transporturilor, Dan Şova, ar urma să demisioneze din Guvern – surse

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, ar urma să părăsească Guvernul pentru a conduce campania electorală a PSD pentru alegerile prezidenţiale, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse din PSD.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 10:08
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, ar urma să demisioneze din Guvern - surse

Potrivit acestora, Şova îşi va prezenta, în perioada imediat următoare, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor iar locul acestuia ar putea fi luat de vicepreşedintele social-democrat Ioan Rus, membru al filialei clujene, însă, potrivit surselor, ar mai exista şi alte variante pentru şefia Ministerului Transporturilor.

Şova a anunţat o declaraţie de presă la ora 15.00.

Dan Şova este cunoscut drept un apropiat al premierului Victor Ponta şi, potrivit informaţiilor din presă, ar urma să facă parte din staff-ul lui Ponta în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Ioan Rus a mai fost ministru în primul Guvern Ponta, dar şi-a dat demisia după începerea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta, el şi grupul de la Cluj, ajutându-l pe acesta să preia preşedinţia partidului la Congresul din 2010, când Ponta a candidat împotriva lui Mircea Geoană.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...