Washingtonul salută decizia lui Putin de a renunţa la ameninţarea cu o intervenţie în Ucraina

Statele Unite au salutat marţi decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a solicita Consiliului Federaţiei (Senatul) revocarea autorizaţiei primită pe data de 1 martie pentru o intervenţie a armatei ruse în Ucraina, dar au cerut în acelaşi timp Rusiei dovezi concrete care să ateste schimbarea ei de atitudine faţă de Ucraina, transmite AFP citându-l pe purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 19:24
Washingtonul salută decizia lui Putin de a renunţa la ameninţarea cu o intervenţie în Ucraina

Acesta a precizat că, în aşteptarea respectivelor dovezi, Washingtonul va continua să aibă în vedere instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Josh Earnest a mai precizat că Statele Unite salută de asemenea decizia insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei de a respecta şi ei încetarea temporară a focului ordonată vineri armatei ucrainene de preşedintele Petro Poroşenko pentru a permite iniţierea unui dialog care să conducă la un acord.

Oficialul american a exprimat totodată sprijinul Administraţiei de la Washington faţă de toate declaraţiile preşedintelui Putin asupra importanţei unui asemenea acord, dar a avertizat că ‘dacă în zilele următoare aceste cuvinte nu vor fi urmate de acte, atunci va fi problematic’.

Acesta din urmă, aflat într-o vizită în Austria, a declarat că cele şapte zile de armistiţiu vor fi inutile dacă în acest timp nu vor începe ‘negocieri la obiect’ între guvernul de la Kiev şi separatiştii rusofoni.

Conform ultimelor date furnizate de ONU, confruntările dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei au făcut 423 de morţi, civili şi militari, în perioada 15 aprilie-20 iunie. În ciuda încetării temporare a focului acceptată de ambele tabere, luptele au continuat în cursul zilei de marţi, când un elicopter al armatei ucrainene a fost doborât de insurgenţi, toţi cei 9 militari aflaţi la bord pierzându-şi viaţa.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...