Sindicaliştii de la Sanitas continuă astăzi acţiunea de pichetare a Ministerului Sănătăţii

Membrii Federaţiei Sanitas din România vor continua miercuri, între orele 10,00 şi 12,00, acţiunea de pichetare a sediului Ministerului Sănătăţii din Bucureşti, solicitând în principal creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând 1 iulie, şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 1 octombrie.
Economica.net - mie, 25 iun. 2014, 05:58
Sindicaliştii de la Sanitas continuă astăzi acţiunea de pichetare a Ministerului Sănătăţii

Printre revendicările sindicaliştilor se mai numără publicarea în Monitorul Oficial a Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul sănătate şi activităţi sanitar-veterinare, dar şi deblocarea de urgenţă a posturilor vacante în sănătate şi asistenţă socială.

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei SANITAS din România au pichetat luni şi marţi, în intervalul orar 10,00 – 12,00, sediul Ministerului Sănătăţii din Bucureşti.

Calendarul de proteste a fost decis pe 13 iunie, de Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România.

‘Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit la data de 13 iunie 2014, a stabilit cu liderii din toate judeţele ţării să iasă în stradă pentru a-şi câştiga ‘meciul’ cu reprezentanţii Guvernului României prin: Ministerul Sănătăţii; Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice. Neonorarea revendicărilor transmise în repetate rânduri de către liderii Federaţiei Sanitas din România reprezentanţilor Guvernului României va duce la declanşarea acţiunilor de protest în toată ţara’, se arată în comunicatul Federaţiei Sanitas, publicat săptămâna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul lasă loc de „bună ziua” cu SUA. Autorităţile de la Teheran spun că este posibilă o cooperare cu americanii pentru petrol şi gaze dacă Trump semnează un acord nuclear
Iranul lasă loc de „bună ziua” cu SUA. Autorităţile de la Teheran spun că este posibilă o cooperare cu ...
Ministrul petrolului din Iran, Mohsen Paknejad, a afirmat vineri că există posibilitatea ca Iranul şi Statele Unite să coopereze în sectorul petrolier şi gazier dacă cele două ţări încheie......
Taxele lui Trump au provocat o scădere de 30% a exporturilor europene de oţel spre SUA
Taxele lui Trump au provocat o scădere de 30% a exporturilor europene de oţel spre SUA
Tarifele vamale suplimentare impuse de Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu au provocat o scădere cu 30% a ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Activitate intensă la nodul Boița, unul dintre cele mai spectaculoase din România, proiectat pe trei niveluri
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Activitate intensă la nodul Boița, unul dintre cele mai spectaculoase din ...
Se lucrează intens la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România (Boița, județul Sibiu), informează vineri ...
S-A SEMNAT! Umbrărescu devine proprietarul combinatul siderurgic Hunedoara, oprit de gigantul global al oțelului ArcelorMittal toamna trecută
S-A SEMNAT! Umbrărescu devine proprietarul combinatul siderurgic Hunedoara, oprit de gigantul global al oțelului ArcelorMittal ...
ArcelorMIttal Hunedoara a anunțat acum câteva zile investitorii că s-au semnat documentele prin care firma lui Dorinel ...