Anunţ de la McDonald’s despre restaurantele și angajații din România. Ce se întâmplă după 30 de ani de la primul fast-food deschis în țara noastră

Premier Restaurants România, compania care operează cele 106 restaurante McDonald’s din țară, vrea să angajeze peste 700 de persoane anul acesta urmare a expansiunii și a investițiilor în digitalizare și sustenabilitate. La 30 de ani de la deschiderea primului restaurant în România, McDonald’s a ajuns la peste 7.000 de angajați. Numai în ultimii zece ani, compania a investit aproape 600 de milioane de lei. Lanțul vinde zilnic către 360.000 de români, ajungând la un total de 90 de milioane de burgeri comercializați anual.
Alina Stanciu - lun, 14 apr. 2025, 14:07
Anunţ de la McDonald's despre restaurantele și angajații din România. Ce se întâmplă după 30 de ani de la primul fast-food deschis în țara noastră

Premier Capital, companie care a achiziționat, în 2016, licența de dezvoltare pentru McDonald’s în România, va crea anul acesta peste 700 de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat al companiei. Investițiile se vor concentra pe digitalizare, sustenabilitate și extinderea rețelei de restaurante.

Astăzi, lanțul de restaurante cuprinde 106 unități și peste 7.000 de angajați, în urma unor investiții de 600 de milioane de lei doar în ultimii zece ani.

McDonald’s a pornit cu patru restaurante și 1.100 de angajați în primul an, ajungând treptat la 44 de restaurante în anul 2000 și la 63 de restaurante în 2010, cu o echipă în continuă expansiune. 

McDonald’s are 360.000 de clienți zilnic și vinde peste 90 de milioane de burgeri anual. În ultimii 10 ani, compania a virat la stat peste 1,4 miliarde de lei din taxe și impozite.

„În 30 de ani, McDonald’s a strâns multe amintiri într-un > la care au contribuit toți cei care au călcat pragul restaurantelor. Ne bucurăm să putem spune că am fost prezenți la emoția primului drum cu mașina la Drive-Thru sau al primului Happy Meal în restaurant, la atât de multe aniversări și momente speciale din viața clienților noștri. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie, celor care au participat la desfășurarea ei și alături de care am reușit să ajungem atât de departe. Suntem deciși să rămânem un partener de încredere pentru toți cei alături de care lucrăm și pentru comunitățile din România”, a declarat Valentin Truță, Director General Premier Restaurants România.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 106 restaurante în 33 de orașe, dintre care 60 restaurante cu McDrive și 68 de cafenele McCafé.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 194 de restaurante, care oferă și servicii McDrive, McDelivery și McCafé, și are peste 12.000 de angajați.

Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări din Europa și Africa de Nord, implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 12.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, Konecranes, McDonald’s, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania a gestionat peste 12 milioane de tranzacţii în ziua de Black Friday, 6 noiembrie 2026, în creştere cu 10% faţă de ediţia de anul trecut, înregistrând un vârf de aproape......
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, mai extinsă decât precedenta
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, ...
Președintele Consiliul Concurenței Bogdan Chirițoiu a anunțat vineri că instituția pe care o conduce va declanșa o ...
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea către o piaţă liberalizată a gazelor nu se poate face în câteva luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea ...
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituţii implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, ...
CFR S.A.: Un incident a avut loc pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi. 11 vagoane de marfă s-au pus în mișcare necontrolat și au lovit două locomotive
CFR S.A.: Un incident a avut loc pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi. 11 vagoane de marfă s-au pus în mișcare ...
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi, ...