Criză petrol – Care sunt estimările OPEC şi IEA pentru 2025, în contextul războiului comercial

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a revizuit, marţi, estimările privind creşterea cererii mondiale de petrol în acest an, în contextul războiului comercial, la o zi după un avertisment similar venit de la OPEC, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 15 apr. 2025, 14:34
Criză petrol - Care sunt estimările OPEC şi IEA pentru 2025, în contextul războiului comercial

În cel mai recent raport lunar cu privire la evoluţia pieţei petroliere, IEA prognozează că în 2025 cererea mondială de petrol va creşte cu 730.000 de barili pe zi comparativ cu 2024, până la 103,54 milioane bpd. Noua estimare este cu aproape o treime mai mică decât avansul cu 1,03 milioane bpd prognozat în urmă cu o lună, scrie Agerpres.

„Deteriorarea perspectivei pentru economia mondială, în contextul unei escaladări bruşte a tensiunilor comerciale în luna aprilie, a condus la înrăutăţirea previziunilor noastre privind creşterea cererii de petrol în acest an. Aproape jumătate din această retrogradare este concentrată în SUA şi China, iar restul în economiile asiatice orientate spre comerţ”, a informat IEA.

De asemenea, în primele sale prognoze pentru anul 2026, IEA a avertizat că se aşteaptă la o nouă încetinire a creşterii cererii mondiale de petrol, care va spori cu doar 690.000 bpd, până la 104,23 milioane barili pe zi, din cauza „climatului macroeconomic fragil” şi creşterii popularităţii vehiculelor electrice.

Revizuirea estimărilor IEA vine după o mişcare similară făcută luni de OPEC, chiar dacă revizuirea anunţată de organizaţia cu sediul la Paris este mult mai drastică. Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi-a revizuit estimările privind cererea mondială de petrol în acest an şi anul viitor până la 1,30 milioane barili pe zi, respectiv 1,28 milioane barili pe zi. În ambele cazuri este vorba de o revizuire cu 150.000 bpd comparativ cu estimările publicate în urmă cu o lună.

Estimările OPEC se situează în zona superioară a intervalului prognozat de industria petrolului, care se aşteaptă ca utilizarea petrolului să continue să crească mai mulţi ani, spre deosebire de IEA care mizează pe faptul că cererea de petrol va atinge vârful în cursul acestui deceniu, pe măsură ce lumea face tranziţia la combustibili mai curaţi.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...