Agenția europeană de evaluare Scope avertizează SUA că un război comercial prelungit îi poate afecta ratingul de țară

Agenția europeană de evaluare financiară Scope a avertizat că ar putea să retrogradeze SUA dacă un război comercial prelungit va afecta încrederea pe termen lung în dolarul american sau dacă președintele Donald Trump va implementa și alte măsuri extreme, precum controale asupra capitalului, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 apr. 2025, 10:59
Agenția europeană de evaluare Scope avertizează SUA că un război comercial prelungit îi poate afecta ratingul de țară

Printre consecințele tarifelor comerciale impuse de Trump se numără cea mai mare depreciere a dolarului în raport cu alte valute din ultimii 50 de ani, în timp ce piețele de credit default swap, pe care investitorii le utilizează pentru a se proteja împotriva riscurilor, mizează pe cinci retrogradări ale ratingului SUA.

Agenția de rating Scope, cu sediul la Berlin, care este utilizată de Banca Centrală Europeană, alături de cele trei mari agenții, S&P Global, Moody’s și Fitch, pentru a evalua credibilitatea, a subliniat că una dintre cele mai expuse țări la războiul comercial este chiar SUA, în special în cazul unor scenarii mai extreme. Printre aceste scenarii se numără un război comercial prelungit și/sau introducerea de către SUA a controalelor asupra capitalului, sau taxe pe investițiile străine, care ar putea duce la ‘alternative viabile’ la poziția dolarului american de principala valută a lumii.

„Dacă vor crește îndoielile față de statul excepțional al dolarului, asta ar fi un element negativ pentru ratingul SUA”, a declarat directorul echipei de ratinguri suverane de la Scope, Alvise Lennkh-Yunus, într-un raport publicat marți.

Scope este prima agenție care lansează un astfel de avertisment cu privire la o posibilă retrogradare a SUA, după ce Trump a perturbat ordinea economică mondială de după cel de-al doilea război mondial. În prezent, Scope atribuie SUA un rating suveran AA cu o perspectivă negativă. Este vorba de o notă cu o treaptă sub calificativul AA plus acordat SUA de S&P și Fitch, în timp ce Moody’s este singura agenție care acordă SUA cea mai bună notă posibilă AAA.

Lennkh-Yunus a adăugat că îndoielile cu privire la statutul dolarului ar crește dacă China și Uniunea Europeană și-ar intensifica schimburile comerciale, dacă China își va deschide economia sa și dacă UE își va convinge cetățenii să investească mai mult în proiectele prioritare ale blocului comunitar. „Este puțin probabil ca aceste evoluții să aibă loc imediat”, a spus Lennkh-Yunus.

De asemenea, Scope a lansat și un avertisment mai general cu privire la alte țări cu excedente semnificative ale balanței comerciale și/sau expunere financiară pe SUA. Printre acestea se numără economii deschise, cum este Irlanda, țările care sunt sensibile la dobânzile mari, cum este Italia, exportatorii de petrol și țările cu monede slabe, cum sunt Turcia și Georgia.

„Impactul eventual asupra creșterii economice inflației, datoriei publice, și în consecință asupra ratingurilor suverane, va depinde de mediul macro-economic”, precizează Scope.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...