Consiliul European îşi exprimă sprijinul pentru planul de pace anunţat de preşedintele Ucrainei

Consiliul European şi-a exprimat sprijinul, vineri, la Bruxelles, pentru planul de pace anunţat săptămâna trecută de preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi a luat notă de declaraţia prin care preşedintele rus îşi exprimă sprijinul de principiu faţă de planul de pace, precum şi dpe decizia Consiliului Federal de a revoca autorizaţia de a utiliza forţe ruseşti în scopul unei intervenţii militare în Ucraina.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 14:01
Consiliul European îşi exprimă sprijinul pentru planul de pace anunţat de preşedintele Ucrainei

În concluziile de vineri referitoare la situaţia din Ucraina, Consiliul European regretă faptul că acordul de încetare a focului, fiind respectat de către autorităţile ucrainene, nu a dus la încetarea completă a ostilităţilor militare. Prin urmare, Consiliul European invită toate părţile să se angajeze în mod real pentru punerea în aplicare a planului de pace şi să cimenteze încetarea activităţilor militare. Totodată, acesta îndeamnă Federaţia Rusă să-şi folosească în mod activ influenţa asupra grupurilor armate ilegale pentru a opri fluxul de arme şi militanţi peste graniţă, în scopul de a obţine rezultate rapide şi tangibile în ceea ce priveşte detensionarea.

Consiliul European sprijină, de asemenea, OSCE în monitorizarea punerii în aplicare a planului de pace, precum şi rolul său în sprijinirea încetării focului şi instituirea unor controale eficiente la frontieră, se arată în concluziile reuniunii.

În acelaşi timp, Consiliul European îşi reconfirmă angajamentul de a sprijini procesul de stabilizare economică din Ucraina şi în ce priveşte cele două plăţi semnificative, efectuate recent de Comisie, în valoare totală de 750 milioane de euro, în cadrul contractului pentru consolidare statală şi al asistenţei macrofinanciare. În acest context, Consiliul European aşteaptă cu interes reuniunea la nivel înalt de coordonare a donatorilor privind Ucraina, care va avea loc la Bruxelles, la 8 iulie a.c..

Ca urmare a concluziilor sale din martie şi a deciziei de a nu recunoaşte anexarea ilegală a Crimeii şi Sevastopolului, Consiliul European salută eforturile depuse de Comisia Europeană privind punerea în aplicare a acestei politici, precum şi decizia de a interzice importul de mărfuri din Crimeea şi Sevastopol care nu deţin un certificat ucrainean.

Consiliul European reaminteşte că atât Comisia Europeană cât şi SEAE şi statele membre desfăşoară lucrări de pregătire cu privire la măsuri specifice, după cum a solicitat Consiliul în martie, astfel încât să se poată întreprinde noi acţiuni fără întârziere. În acest sens, Consiliul European preconizează ca până luni, 30 iunie să fie făcuţi următorii paşi: obţinerea unui acord cu privire la un mecanism de verificare, monitorizat de către OSCE, pentru încetarea focului şi controlul eficient al frontierei; revenirea sub controlul autorităţilor ucrainene a celor trei puncte de frontieră (Izvarino, Dolzhanskiy, Krasnopartizansk); eliberarea ostaticilor, inclusiv a tuturor observatorilor OSCE; lansarea unor negocieri substanţiale cu privire la punerea în aplicare a planului de pace a preşedintelui Poroşenko.

‘Consiliul va evalua situaţia şi, dacă va fi cazul, va adopta deciziile necesare. Consiliul European subliniază angajamentul său de a reuni în orice moment, în vederea unor noi măsuri restrictive semnificative’, conchide documentul citat

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...