BCE verifică marile bănci europene. Multe dintre ele au subsidiare în România

 Oficialii Băncii Centrale Europene au actualizat lista băncilor considerate suficient de importante pentru a fi supervizate din luna noiembrie, renunţând la 12 bănci şi adăugând subsidiarele din Austria ale celor mai importanţi creditori din Rusia, o divizie a Barclays din Italia şi Banque Degroof din Belgia, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 14:09
BCE verifică marile bănci europene. Multe dintre ele au subsidiare în România

Anul trecut, reprezentanţii BCE anunţau cele 128 de instituţii din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor. Pe lista provizorie erau 24 de bănci din Germania, 16 din Spania, 15 din Italia, 13 în Franţa, şapte din Olanda, cinci din Irlanda şi câte patru din Grecia, Cipru şi Portugalia. Cu patru luni înainte de începerea activităţii Mecanismului Unic de Supraveghere (SSM) al BCE, oficialii au prezentat vineri cele 120 de bănci ce vor fi supervizate de BCE.

‘De atunci, au fost clarificate numeroase probleme şi în ultimele luni au fost disponibile şi datele care lipseau’, se arată în comunicatul BCE.

Băncile ruseşti Sberbank Europe AG şi VTB Bank Austria au fost incluse pe lista BCE şi vor fi supuse verificării calităţii activelor anul viitor, a anunţat un purtător de cuvânt al Băncii Centrale a Austriei.

Subsidiara din Viena a Sberbank gestionează afacerile din Europa de Est (Cehia, Slovacia şi Slovenia), în timp ce subsidiara VTB din Austria se ocupă de activităţile băncii ruse din Europa Occidentală şi are depozite în Germania prin online banking.

12 creditori au fost scoşi de pe lista BCE şi vor fi supervizaţi de autorităţile naţionale. Printre ele se află grupul german KFW, subsidiara Bank of America din Dublin, Clearstream Banking SA şi Banque Centrale de Compensation SA.

Criteriul de bază pentru ca o bancă să fie considerată importantă este să deţină active de peste 30 miliarde de euro (41 miliarde de dolari), activele să depăşească 20% din PIB-ul ţării sale de origine sau să fie una din primele trei bănci dintr-un stat membru.

Printre instituţiile din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor se află şi băncile cu subsidiare în România: Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG şi Erste Group Bank AG (Austria), Bank of Cyprus (Cipru), Groupe Credit Agricole, BNP Paribas şi Societe Generale (Franţa), National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Piraeus Bank, Alpha Bank AE (Grecia), UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA (Italia), ING Groep NV (Olanda), Banco Comercial Portugues (Portugalia).

BCE va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie 2014. De asemenea, vor fi sporite atribuţiile Băncii Centrale Europene şi va fi creată o nouă agenţie care va monitoriza viabilitatea instituţiilor bancare. 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...