Kievul nu renunță la integritatea sa teritorială – negocieri de pace

Delegația ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra privind o posibilă încetare a focului în Ucraina i-a transmis emisarului lui Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunța la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor, relatează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 24 apr. 2025, 07:12
Kievul nu renunță la integritatea sa teritorială - negocieri de pace

„Am subliniat că Ucraina va rămâne fermă în toate circumstanțele asupra principiilor sale de bază pentru că acestea sunt fundamentul suveranității și integrității noastre teritoriale”, a fost formula utilizată de șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, pe platforma X, făcând bilanțul întâlnirii cu Kellogg.

Iermak a postat acest mesaj la scurt timp după ce președintele american Donald Trump l-a acuzat pe omologul său ucrainean, Volodymir Zelenski, pe rețeaua sa de socializare Truth Social, de obstrucționarea eforturilor de pace prin declarațiile în care a exclus recunoașterea peninsulei Crimeea ocupate ca teritoriu rusesc.

Potrivit publicației americane Axios, planul de pace pe care Casa Albă l-a pregătit pentru Rusia și Ucraina prevede recunoașterea Crimeei de către ucraineni ca parte a Rusiei. Zelenski a declarat în repetate rânduri că ar accepta controlul de facto al Rusiei asupra unor teritorii în anumite circumstanțe, dar nu și suveranitatea inamicului asupra oricăror zone ocupate.

Kievul mizează pe o încetare a focului imediată, completă și necondiționată înainte de deschiderea oficială a negocierilor, i-a transmis șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, lui Kellogg. „Ne-am exprimat speranța că acest lucru se aliniază cu viziunea lui Donald Trump”, a adăugat el.

O delegație ucraineană condusă de Iermak și formată din miniștrii ucraineni de externe și apărării, Andrii Sibiga și Rustem Umerov, s-a întâlnit miercuri la Londra cu reprezentanți ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și SUA pentru a încerca să-și alinieze pozițiile pe drumul spre pace.

Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să capituleze, a declarat anterior vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko, în timp ce în presă au apărut detalii despre o propunere americană de acord prin care Ucraina ar ceda aproape toate teritoriile ocupate în prezent de Rusia, potrivit Reuters.

„Nu va exista niciun acord care să ofere Rusiei bazele mai solide de care are nevoie pentru a se regrupa și a reveni cu mai multă violență”, a scris Sviridenko pe X. „Poporul nostru nu va accepta un conflict înghețat deghizat în pace”, a adăugat ea.

Președintele american Donald Trump a asigurat miercuri că un acord de încetare a focului în Ucraina este foarte aproape, acuzându-l totodată pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că complică negocierile cu cuvintele sale incendiare asupra Crimeei, informează AFP.

Pe platforma sa Truth Social, Donald Trump, care anterior îl calificase pe președintele ucrainean drept dictator, l-a acuzat din nou, afirmând că acesta obstrucționează convorbirile în curs.

„El poate avea pacea sau se poate bate încă trei ani înainte de a pierde toată țara”, a declarat Donald Trump. „Noi suntem foarte aproape de un acord, dar acest om care nu are cărțile în mână trebuie să ajungă acum la o concluzie”, a adăugat el.

Vicepreședintele american JD Vance somase anterior Moscova și Kievul să ajungă la un acord, altfel SUA se vor retrage din acest proces. El a sugerat să înghețe liniile teritoriale la un nivel apropiat de cele care sunt în prezent. „Aceasta înseamnă că ucrainenii și rușii trebuie să-și abandoneze o parte din teritoriul pe care îl dețin în prezent”, a adăugat el. Vor trebui să recurgă la schimburi teritoriale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că nu ar fi vorba de totuși de un ultimatum. „SUA își continuă eforturile de mediere, pe care noi le salutăm”, a declarat el.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat vânzarea întregului său portofoliu de regenerabile și stocare din......
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, ...