El a făcut apel la conducerea ELCEN să prezinte două aspecte: stadiul lucrărilor la CET Vest după cele două explozii din primăvară şi cel al pregătirii proiectelor de modernizare pentru cei 5 miliarde de euro daţi de Guvern.
„ELCEN văd că a devenit cam războinic în comentarii în ultimul timp, dar nu pomeneşte nimic de ce se întâmplă la CET Vest, unde au explodat (…) două elemente din infrastructura lor. N-am văzut conducerea ELCEN să vină şi să spună în ce stadiu sunt. ELCEN a luat 5 miliarde pentru fondul de modernizare. N-am văzut să vină să facă conferinţă de presă. (…) În loc să înceapă acest război, ELCEN cu Termoenergetica mai bine şi-ar face treaba”, a adăugat primarul Ciucu.
Pe 8 noiembrie, ELCEN a transmis că trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din reţeaua operată de Termoenergetica. Reprezentanţii companiei au dat ca exemplu CET Bucureşti Sud, unde debitul de apă de adaos ajunge constant la peste 900 de tone pe oră, echivalentul a peste 900.000 de litri de apă în fiecare oră.