Firmele româneşti ar putea exporta la CERN echipamente de 220 milioane de dolari

Potenţialul de export al României la CERN ar putea fi de 200-220 milioane de dolari pentru toate proiectele de cercetare şi dezvoltare, a declarat, luni, Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu prilejul organizării unei conferinţe despre accesarea platformei de achiziţii publice a CERN de către firmele româneşti.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 08:52
Firmele româneşti ar putea exporta la CERN echipamente de 220 milioane de dolari

‘Evenimentul de astăzi este o pregătire a expoziţiei ‘Oferta industriei româneşti’ care urmează să fie deschisă anul viitor, în 2015, la Geneva. Ea va fi realizată în parteneriat cu CERN-ul, de asemenea cu Institutul de Fizică Măgurele şi cu Ministerul Cercetării. Evenimentul îşi propune să pregătească mediul de afaceri românesc, oferta românescă pentru o categorie specială de târguri şi expoziţii, acelea dedicate cercetării’, a spus Sorin Dimitriu.

Acesta a explicat că sunt câteva domenii în care companiile din România ar putea avea rezultate foarte bune, precum componente electrotehnice, componente aeronautice sau componente mecanice din industria de transport, automobile, vagoane.

‘Potenţialul de export al României este mare. Spaţiul dedicat pentru astfel de evenimente la CERN este de 40-45 de firme. Dimineaţă am avut o discuţie cu cei de la CERN ca să putem realiza acolo şi un cort în care să poată fi prezentată o parte din oferta românească. Doar Germania a mai avut o astfel de iniţiativă şi a primit o astfel de derogare. Eu apreciez că ar putea participa 80-100 de firme din România’, a mai precizat Sorin Dimitriu.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) găzduieşte, luni, conferinţa ‘Furnizor @ CERN’- Accesarea platformei de achiziţii publice de către firmele româneşti’.

Rolul evenimentului este de a a prezenta firmelor româneşti oportunitatea de a deveni furnizor de bunuri şi servicii pentru Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN).

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”(IFIN-HH) şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conferinţa are loc în contextul în care CERN va derula în perioada 2014-2016 o serie de lucrări de retehnologizare la marele accelerator de particule (LHC).

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,......
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...