Modernizarea DJ750 care duce la Gheţarul de la Scărişoara, nefinalizată la7 ani de la demararea lucrărilor

Dacă anul trecut, autorităţile judeţene susţineau că modernizarea acestui drum, în lungime de 18 kilometri, va fi finalizată până în vara anului 2014, în prezent reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba susţin că firma care execută aceste lucrări nu a demarat încă, în acest an, respectiva operaţiune.

‘Constructorul nu a început încă lucrul, cu toate că CJ a dat, de două ori, ordin de începere a lucrărilor’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CJ Alba, George Şinca. El a susţinut că termenul de finalizare a lucrărilor este până la sfârşitul anului.

Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Alba, Dan Popescu, a declarat, în iulie 2013, că DJ 750 Gârda de Sus-Ordâncuşa-Gheţari va fi finalizat integral până în august anul viitor.

‘Am reabilitat drumul, este făcut, mai trebuie lucrat la poduri şi podeţe, plus ceva lucrări de şanţuri, rigole şi acostamente’, a spus, la vremea respectivă, Dan Popescu.

Accesul spre Gheţarul de la Scărişoara, aflat în Parcul Natural Apuseni, este posibil pe trei variante, din care două drumuri comunale şi forestiere, ambele prin cătunul Mununa, unul fiind reabilitat prin fonduri europene. Varianta cea mai căutată de turişti este pe DJ 750, a cărei consolidare a început în 2007.

Gheţarul este vizitat anual, cu deosebire din mai până în septembrie, de peste zece mii de turişti.

Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute în 1847 şi 1857, unde se menţionează echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în gheţar. Acest lucru dovedeşte că gheţarul era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori.

Primele observaţii ştiinţifice în legătură cu această peşteră au fost publicate în 1861 de geologul Karl Peters. Prima hartă a peşterii a fost publicată de geograful Adolf Schmidl, în 1863. Primul studiu monografic a fost publicat în 1927 de Emil Racoviţă, cercetătorul român care a întemeiat, în 1907, biospeologia ca ştiinţă.

Peştera are trei intrări şi se află la o altitudine de 1.165 de metri faţă de nivelul mării. Are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri.

Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice. La baza acestei coborâri se află ”Sala Mare”, al cărei planşeu este ocupat de un bloc de gheaţă cu un volum de peste 100.000 de metri cubi, ce are o grosime maximă de 36 de metri, şi ale cărui straturi de la bază au între 2.000 şi 3.500 de ani vechime.

Parcursul turistic de pe blocul de gheaţă se face pe podeţe de lemn. Din capătul nord-vestic al ‘Sălii Mari’, de pe un balcon al Sălii ”Biserica”, se pot admira cele peste o sută de formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă.

Din ”Sala Mare”, între blocul de gheaţă şi peretele de calcar, se formează deschideri verticale numite rimae, precum şi cele două rezervaţii ştiinţifice, ”Rezervaţia Mare” şi ”Rezervaţia Mică”, în care se poate intra numai pentru scopuri ştiinţifice, cu autorizaţie de la Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă”.

Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte cel mai mare depozit de gheaţă fosil din România, format în urmă cu peste trei milenii şi jumătate.

Blocul de gheaţă de la Scărişoara are, potrivit unor sondaje efectuate cu ajutorul unui radar pentru a se vedea care este structura gheţii în profunzime, grosimi între 11 şi 36 de metri.

În gheţar trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi Pholeuon prozerpinae glaciale, iar din sedimentul ”Rezervaţiei Mari” a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei).