Strategia lui Cameron privind UE s-a făcut praf – liderul Laburiştilor

Liderul Partidului Laburist (în opoziţie) din Marea Britanie, Ed Milliband, a estimat luni în Camera Comunelor că planurile premierului David Cameron de remodelare a relaţiilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană s-au făcut praf după ce şeful guvernului conservator britanic n-a reuşit să-l împiedice pe luxemburgezul Jean-Claude Juncker să devină viitorul preşedinte al Comisiei Europene, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 19:24
Strategia lui Cameron privind UE s-a făcut praf - liderul Laburiştilor

Pierderea suferită de Cameron la votul de la summitul UE de vinerea trecută care a dus la numirea lui Juncker a adâncit preocupările potrivit cărora s-ar putea ca Marea Britanie – cea de-a şasea mare economie mondială – să alunece spre ieşirea din UE. Doar Ungaria s-a aflat de partea Marii Britanii, înregistrându-se la summit 26 de voturi ”pentru” şi două ”împotriva” numirii lui Juncker.

În opinia lui Ed Milliband, votul de la summitul UE reprezintă ”o umilire totală” pentru Cameron şi că strategia sa de a bloca numirea lui Juncker arată că planurile sale mai largi de renegociere a relaţiilor Marii Britanii cu UE sunt confuze.

”El (Cameron) n-a reuşit să atragă patru ţări care să-l sprijine împotriva lui Juncker. Dacă el n-a putut să atragă patru ţări pentru a bloca numirea lui Juncker ca preşedinte (al Comisiei Europene), cum o să reuşească să atragă 27 de ţări pentru susţine un nou tratat (al UE)? Strategia sa de renegociere s-a făcut praf”, a declarat Ed Milliband.

David Cameron a promis o remodelare a relaţiilor ţării sale cu UE, dacă va fi reales anul viitor, înainte de a le da posibilitate britanicilor să se pronunţe într-un referendum în 2017 în legătură cu ieşirea sau rămânerea Marii Britanii în UE.

Estimând că ”centrul de gravitate” al partidului lui Cameron se îndreaptă spre o ieşire a ţării din UE, Milliband a afirmat, sarcastic, că premierul conservator a oferit un master class despre cum să-ţi înstrăinezi aliaţii din UE prin ameninţări, insulte şi lipsă de angajare.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de zile. Băncile mai au la dispoziție încă cel puțin 30 de zile pentru a se......
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...