România a împins cel mai mult vânzările de băuturi nealcoolice gata de băut din Europa ale gigantului american Coca-Cola

România a contribuit cel mai mult la creșterea cotei de piață a Coca-Cola în Europa, pe segmentul băuturilor non-alcoolice ready to drink din care fac parte branduri precum Fuzetea, Cappy, Cappy Pulpy și Cappy Lemonade, în primele trei luni ale anului.
Alina Stanciu - mar, 06 mai 2025, 22:27
România a împins cel mai mult vânzările de băuturi nealcoolice gata de băut din Europa ale gigantului american Coca-Cola

Gigantul american Coca-Cola, cu trei fabrici în România, în Timișoara, Ploiești și Poiana Negrii, a câștigat în primul trimestru al anului cotă valorică în totalul băuturilor non-alcoolice ready to drink (Fuzetea, Cappy, Cappy Pulpy și Cappy Lemonade), creșterea fiind  condusă  în regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa de România, Egipt și Turcia, potrivit unui raport al companiei.

În regiunea care include România, producătorul american a raportat venituri nete de 2,6 miliarde de dolari, după o creștere de 1% față de perioada similară a lui 2024. Venturilor organice au fost cu 7% mai mari, pe fondul creșterii cu 1% a vânzărilor de concentrare, cu 3% a unităților  (unit case) în principal datorită creșterii pe segmentele Trademark Coca-Cola și arome spumante, dar și pe fondul majorării cu 6% a  prețurilor și a mixului de produse, canale de vânzare și teritorii geografice unde s-au realizat vânzări.

Excluzând zona Asia-Pacific, unde produsele Coca-Cola s-au ieftinit cu 1%, în restul piețelor compania a majorat prețurile cu până la 16% în America Latină.

La nivel de grup, veniturile nete au scăzut cu 2%, ajungând la 11,1 miliarde de dolari, din cauza cursului de schimb și a impactului schimbărilor produse de companie la nivelul operațiunilor de îmbuteliere. În schimb, veniturile organice s-au majorat cu 6% pe seama creșterii prețurilor (mixului) cu 5%  și a  vânzărilor de concentrate cu 1%. Numărul de unități vândute a crescut în perioada analizată cu 2% față de perioada similară a anului trecut, majorarea fiind condusă de India, China și Brazilia.

Pe categorii, băuturile răcoritoare spumante au crescut cu 2%, trademark Coca-Cola a crescut cu 1%, în principal datorită creșterii în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, precum și în Asia-Pacific, Coca-Cola Zero Sugar a crescut cu 14%, datorită creșterii în toate regiunile, iar aromele spumante au crescut cu 2%, în principal datorită creșterii în Asia Pacific.

Sucurile, băuturile lactate cu valoare adăugată și băuturile pe bază de plante au crescut cu 1%, în principal datorită creșterii din Asia Pacific. Apa, băuturile pentru sportivi, cafeaua și ceaiul au crescut cu 2%. Apa a crescut cu 3%, datorită creșterii în Asia Pacific, America Latină și Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Băuturile pentru sportivi au scăzut cu 1%, în principal din cauza scăderilor din America Latină și Asia Pacific. Cafeaua a scăzut cu 2%, în principal din cauza scăderilor din Asia Pacific și Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Pe parcursul primului trimestru, compania și-a extins poziția de lider global în categoria ceaiurilor gata de băut, obținând câștiguri de cotă atât în volum, cât și în valoare.

Marja operațională a fost de 32,9%, iar marja operațională comparabilă (non-GAAP) a fost de 33,8%. Performanța marjei de exploatare a inclus elemente care au afectat comparabilitatea, precum și efectele adverse ale cursului de schimb.

„Pentru a profita de oportunitățile vaste din piețele în curs de dezvoltare și emergente, unde locuiește aproximativ 80% din populația lumii, compania se concentrează pe îmbunătățirea continuă a capacităților sale de marketing, inovare, gestionare a creșterii veniturilor și integrarea execuțiilor cu partenerii de sistem de pe piețele locale”, a anunțat compania care a „dat lovitura” la Festivalul Maha Kumbh Mela din India, cea mai mare adunare de persoane din lume, ce se organizează odată la fiecare 144 de ani.

Evenimentul la care au participat 660 de milioane de persoane a generat pentru Coca-Cola vânzări de 180 de milioane de doze și sticle, având în vedere că a organizat acolo sute de zone de servire băuturi răcoritoare, aproximativ 1.400 de stații mobile și un perete de frigidere cu 100 de uși, un record mondial.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...