OPEC+ vrea să accelereze majorarea producției de petrol

OPEC+ intenţionează să accelereze şi mai mult majorările producţiei de petrol şi ar putea anula complet cele 2,2 milioane de barili pe zi din tăierile voluntare, până la sfârşitul lunii octombrie, dacă statele membre nu îşi îmbunătăţesc respectarea cotelor de producţie, au declarat cinci surse din cadrul alianţei, citate de Reuters și News.ro.
News.ro - lun, 05 mai 2025, 07:12
OPEC+ vrea să accelereze majorarea producției de petrol

Decizia vine la scurt timp după ce OPEC+ a surprins pieţele în aprilie, anunţând o reducere mai rapidă a restricţiilor de producţie decât se anticipase, în pofida preţurilor scăzute şi a cererii slabe. Surse apropiate negocierilor afirmă că mişcarea a fost iniţiată de liderul de facto al grupului, Arabia Saudită, pentru a sancţiona membrii care nu respectă cotele stabilite.

Sâmbătă, OPEC+ a aprobat o nouă creştere semnificativă a producţiei pentru luna iunie, ceea ce ridică volumul total suplimentar prevăzut pentru aprilie, mai şi iunie la aproape 1 milion de barili pe zi (bpd).

Potrivit surselor, grupul va menţine acest trend şi este de aşteptat să aprobe în iunie o nouă majorare de 411.000 bpd, pentru luna iulie.

În cadrul întâlnirii de sâmbătă, Arabia Saudită a emis un avertisment ferm împotriva nerespectării cotelor, iar dorinţa unor membri de a creşte producţia a contribuit la luarea deciziei, au mai spus sursele. Oficialii OPEC, biroul de presă al guvernului saudit şi biroul vicepremierului rus Alexander Novak nu au oferit comentarii imediate.

Alianţa este aşteptată să aprobe majorări accelerate şi pentru lunile august, septembrie şi octombrie. Dacă ţări precum Irak, Kazahstan şi alţi ”restanţieri” nu îşi vor ajusta producţia şi nu vor livra reduceri compensatorii, OPEC+ ar putea elimina complet cele 2,2 milioane bpd din tăierile voluntare până în noiembrie, potrivit unei surse.

În prezent, OPEC+ reduce producţia cu aproape 5 milioane bpd, iar multe dintre aceste reduceri sunt programate să rămână în vigoare până la sfârşitul anului 2026. Tăierile au fost convenite în mai multe etape începând din 2022 pentru a sprijini piaţa. În decembrie 2023, alianţa a decis eliminarea treptată a celor 2,2 milioane bpd din reducerile voluntare până în septembrie 2026, dar procesul a fost accelerat în aprilie.

Preţurile petrolului au scăzut în aprilie la cel mai jos nivel din ultimii patru ani, coborând sub 60 de dolari pe baril, în urma accelerării majorărilor de producţie şi pe fondul temerilor legate de o încetinire globală alimentate de noile tarife impuse de preşedintele american Donald Trump.

„Piaţa va interpreta negativ această ştire, atâta timp cât exporturile de ţiţei nu reflectă o îmbunătăţire a respectării cotelor în cadrul OPEC+,” a declarat analistul UBS Giovanni Staunovo.

Reuters a relatat în această săptămână că oficiali saudiţi au informat aliaţii şi jucători din industrie că nu mai sunt dispuşi să susţină piaţa petrolului prin reduceri suplimentare de ofertă.

Kazahstanul a sfidat OPEC+ luna aceasta, ministrul energiei declarând că va acorda prioritate intereselor naţionale în faţa celor ale alianţei, în deciziile privind nivelurile de producţie. Producţia de petrol a Kazahstanului în aprilie a depăşit cota OPEC+, în ciuda unei scăderi de 3% faţă de luna precedentă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...