Administrația Trump le oferă migranților 1.000 de dolari pentru a se autodeporta

Administraţia Trump va oferi suma de 1.000 de dolari şi ajutor de călătorie migranţilor care aleg "să se autodeporteze" din SUA, a anunţat luni Departamentul Securităţii Interne (DHS), relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 mai 2025, 21:21
Administrația Trump le oferă migranților 1.000 de dolari pentru a se autodeporta

Suma de bani şi contravaloarea biletului de avion pentru migranţii care pleacă voluntar ar costa mai puţin decât o deportare efectivă, a precizat departamentul. Costul mediu al arestării, deţinerii şi deportării unei persoane fără statut legal este în prezent de aproximativ 17.000 de dolari, potrivit DHS.

Preşedintele republican Donald Trump a preluat mandatul în ianuarie, promiţând să deporteze milioane de persoane, dar până acum numărul deportărilor este mai mic decât cel din timpul mandatului precedesorului său Joe Biden.

Administraţia Biden s-a confruntat cu niveluri ridicate de migraţie ilegală şi i-a trimis rapid înapoi în ţara de origine pe mulţi dintre cei prinşi trecând ilegal graniţa.

Administraţia Trump a deportat 152.000 de persoane din 20 ianuarie, potrivit DHS, mai puţin decât cele 195.000 de persoane deportate în perioada februarie-aprilie anul trecut în timpul administraţiei Biden. Administraţia Trump a încercat să încurajeze migranţii să plece de bunăvoie, ameninţând cu amenzi mari şi deportând migranţi în închisori cunoscute din Guantanamo Bay şi El Salvador.

„Dacă vă aflaţi aici ilegal, autodeportarea este cea mai bună, mai sigură şi mai rentabilă modalitate de a părăsi Statele Unite pentru a evita arestarea”, a declarat secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem (foto), într-un comunicat.

În martie, administraţia Trump a lansat o aplicaţie denumită CBP Home pentru a facilita autodeportarea. Aplicaţia, numită anterior CBP One, a fost utilizată de administraţia Biden pentru a le permite migranţilor să intre legal în SUA. Trump a prezentat planul privind acordarea sumelor de bani, spunând că SUA ar lua în considerare să le permită migranţilor să revină în ţară.

„Dacă sunt buni, dacă îi vrem înapoi, vom lucra cu ei pentru a-i aduce înapoi cât mai repede posibil”, a spus el.

În anunţul de luni, DHS a declarat că persoanele care aleg să plece „ar putea păstra” posibilitatea de a se întoarce legal, dar nu a menţionat nicio modalitate sau program în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...