Premierul canadian Mark Carney i-a cerut lui Trump să renunțe la a mai vorbi despre Canada ca al 51-lea stat al SUA

Premierul canadian Mark Carney a declarat marți că i-a solicitat președintelui american Donald Trump să renunțe la a se exprima despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA, așa cum a făcut de mai multe ori liderul de la Casa Albă în ultimele luni, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 mai 2025, 09:43
Premierul canadian Mark Carney i-a cerut lui Trump să renunțe la a mai vorbi despre Canada ca al 51-lea stat al SUA
„I-am spus că nu este util să repete această idee. (Canada) Nu este de vânzare, nu va fi de vânzare – niciodată”, a afirmat Carney, într-o conferință de presă la Washington, după întrevederea cu Trump de la Casa Albă. „Niciodată să nu spui ‘niciodată”, a replicat Trump.
Șeful executivului canadian a adăugat că negocierile comerciale între Canada și SUA sunt „extrem de complexe”, în contextul în care liderul american a impus taxe vamale țării vecine.
„Sunt negocieri extrem de complexe, dar s-au înregistrat progrese”, a spus Mark Carney. De partea sa, Donald Trump a calificat întrevederea drept „grozavă”.

„Cred că relația va fi foarte solidă. Indiferent de orice, vom fi prieteni cu Canada”, a adăugat liderul american. Potrivit acestuia, Statele Unite vor proteja întotdeauna Canada.

Aceasta a fost prima întâlnire între cei doi lideri după ce Mark Carney a fost reconfirmat în funcția de prim-ministru al Canadei, în urma alegerilor parlamentare din 28 aprilie.

Discuția nu a părut în niciun moment să riște să degenereze într-un schimb aspru de replici, așa cum a fost cazul vizitei din februarie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acea întâlnire a servit drept avertisment pentru alți lideri în legătură cu dificultatea de a negocia cu Donald Trump.

Într-o postare pe rețeaua Truth Social chiar înainte de întrevederea cu liderul canadian, Donald Trump și-a reafirmat poziția privind relația comercială cu Ottawa.

„Nu avem nevoie de mașinile lor, de energia lor, de cheresteaua lor, nu ne trebuie nimic altceva din ceea ce au ei decât prietenia lor”, a scris Trump.

Canada este al doilea partener comercial al SUA, după Mexic, și cea mai mare piață de export pentru bunurile americane. Anul trecut, schimburile comerciale între Canada și SUA au fost de peste 760 de miliarde de dolari

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat vânzarea întregului său portofoliu de regenerabile și stocare din......
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, ...