România, pe radarul dezvoltatorilor ungari. Shopper Park Plus, deținută de Adventum, vrea să se extindă pe plan local

Shopper Park Plus, dezvoltator ungar de parcuri logistice, și parte din grupul Advent, ar putea intra pe piața din România. Compania, listată la Bursa de la Budapesta, vrea să se extindă și la noi în țară prin achiziții.
Andrada Ghira - J, 15 mai 2025, 22:05
România, pe radarul dezvoltatorilor ungari. Shopper Park Plus, deținută de Adventum, vrea să se extindă pe plan local

Shopper Park Plus caută să se finanțeze suplimentar pentru a-și continua dezvoltarea. Printre opțiunile companiei se află, „în funcție de condițiile de piață, o posibilă majorare de capital în numerar pentru a sprijini extinderea planificată în regiunea Europei Centrale și de Est, în Polonia și/sau România, în conformitate cu strategia anunțată anterior de companie”, potrivit datelor companiei, analizate de Economica.net. 

Shopper Park Plus este o companie maghiară specializată în deținerea și administrarea de parcuri comerciale în Europa Centrală și de Est. Portofoliul său cuprinde 18 proprietăți de retail, dintre care 14 sunt situate în Ungaria și patru în Republica Cehă, cu peste 320.000 de mp de suprafață închiriabilă. 

Apetitul investitorilor pentru parcurile de retail a fost deschis de achiziția realizată de M Core care a cumpărat 25 de parcuri de retail de la Mitiska cu 219 milioane de euro. Anul acesta, M Core s-a extins și a mai cumpărat șapte parcuri de retail de data aceasta de la MAS RE. 

În noiembrie 2023, compania a fost listată la Bursa de Valori din Budapesta (BSE), marcând prima ofertă publică inițială (IPO) denominată în euro pe această bursă. Prin această listare, Shopper Park Plus a atras 37,2 milioane de euro, cu o supra-subscriere de 67% din partea investitorilor de retail și 78% din partea celor instituționali.

Compania face parte din grupul Adventum, un jucător important pe piața imobiliară comercială din regiune, care administrează active în valoare de peste 1 miliard de euro. Adventum este prezentă în România după ce a cumpărat complexul de birouri Hermes Business Campus cu 150 de milioane de euro în 2021.

La începutul lui 2023, Adventum purta negocieri cu Atenor pentru achiziția complexului Expo, o tranzacție evaluată la 120 de milioane de euro, dar care nu a mai fost realizată. 

Shopper Park Plus își propune să devină cel mai mare proprietar și operator de parcuri comerciale din Europa Centrală și de Est. Strategia sa include eficientizarea operațiunilor și implementarea unor măsuri de sustenabilitate, cum ar fi instalarea de panouri solare și sisteme de încălzire și răcire mai eficiente

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...