Este România aproape de un nou acord cu FMI? Ce spune Guvernul

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susţine că nu se pune problema încheierii unui acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, care ar presupune reforme mult mai "usturătoare" decât cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, motiv pentru care angajamentele faţă de Comisia Europeană trebuie duse la bun sfârşit.
AGERPRES - J, 08 mai 2025, 13:40
Este România aproape de un nou acord cu FMI? Ce spune Guvernul

„Nu cred că se pune problemă sub nicio formă. Măsurile din domeniul fondurilor europene, procesul de consolidare fiscal-bugetară, respectarea angajamentelor pe care le avem faţă de Comisia Europeană trebuie să asigure un echilibru macroeconomic al României, pentru că, atunci când Fondul Monetar vine într-o ţară, oricare ar fi ea, să ştiţi că sunt reforme mult mai usturătoare decât cele pe care le avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Aşa încât spun încă o dată răspicat că aceste angajamente pe care le avem trebuie să le ducem la bun sfârşit”, a spus ministrul la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.

El a subliniat că buffer-ul de la Ministerul Finanţelor asigură în continuare plata pensiilor şi a salariilor şi că trebuie să intrăm în normalitate în privinţa absorbţiei fondurilor europene.

„Nu se pune problema unui astfel de împrumut. Bufferul, cel de la Ministerul Finanţelor, asigură, după cum spunea şi domnul ministru Tanczos (ministrul Finanţelor, Tanczos Barna n.r.), în continuare plata salariilor şi a pensiilor. În privinţa fondurilor, trebuie să intrăm în normalitate în privinţa absorbţiei. La sfârşitul lunii aprilie am depus 1,8 miliarde euro pe politica de coeziune, care aşteptăm să fie încasaţi cel târziu în luna iunie, plus 1,3 miliarde euro pe care îi aşteptăm la sfârşitul lunii mai. Deci, uşor-uşor, componenta aceasta de reacţie emoţională a pieţelor şi investitorilor sperăm să treacă, câtă vreme nu producem turbulenţe în drumul pro-european al României”, a adăugat Boloş.

Acesta a reiterat că acord cu FMI ar presupune reforme mult mai dure decât cele din PNRR şi, de aceea, trebuie respectate angajamentele şi să facem ce scrie în Planul fiscal.

„Ferească Dumnezeu să ajungem în acea situaţie. Nu, nu se pune problema unui astfel de acord, în condiţiile în care, am menţionat mai înainte, un astfel de accord ar însemna reforme mult mai dure decât cele pe care le avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Opinia mea este să ne respectăm angajamentele şi să facem ce scrie în Planul fiscal, aşa cum domnul prim-ministru interimar a subliniat, să ne respectăm angajamentele faţă de autorităţile Comisiei Europene şi să excludem aceste scenarii apocaliptice, care ştiţi cum e, pentru presă sunt un deliciu, dar investitorii şi pieţele financiare le percep ca şi semnale cu grave prejudicii pentru ţara noastră. Nu vrem să ajungem acolo. Este vorba despre România, despre continuarea drumului pro-european, despre continuarea investiţiilor şi trebuie să arătăm că suntem autorităţi serioase. Toată lumea a înţeles, şi în perioada în care am avut un an electoral greu şi acum ne-a înţeles Comisia Europeană. Ce să facă şi Comisia Europeană mai mult decât a ne sprijini şi a ne înţelege, pentru că astfel de reforme, amintiţi-vă, reforma fiscală, reforma pensiilor generale, reforma salarizării unice, reforma pensiilor speciale, toate acestea sunt reforme de consistenţă şi profunzime pentru România, care nu se fac nici cu mănuşi de catifea, nici stând pe fotolii în cabinetele ministeriale şi spunând de mâine avem o reformă. Nu, sunt reforme grele, care necesită discuţii şi decizii complexe, pentru că afectăm atât viaţa unui om, cât şi mediul antreprenorial”, a punctat Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...