”Priorităţile Europei”, pe agenda întâlnirii Hollande-Schulz la Paris

Şeful statului francez, Francois Hollande, l-a primit joi la Palatul Elysee pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, pentru a discuta despre ''priorităţile Europei'', a indicat anturajul lui Hollande, relatează AFP.
Economica.net - J, 03 iul. 2014, 19:52
''Priorităţile Europei'', pe agenda întâlnirii Hollande-Schulz la Paris

Social-democratul german Martin Schulz, reales marţi preşedinte al Parlamentului European, şi-a rezervat prima vizită preşedintelui francez. După o oră de discuţii, Schulz a ieşit fără să facă declaraţii presei.

Cei doi ”au discutat despre priorităţile pentru Europa”, a declarat o sursă de la Elysee, subliniind că preşedintele francez doreşte ca Jean-Claude Juncker, care se va prezenta în Parlamentul European pentru a fi aprobat oficial în funcţia de şef al Comisiei Europene, să se angajeze în legătură cu un anumit număr de priorităţi.

Liderii Uniunii Europene se vor reuni pe 16 iulie pentru a cădea de acord asupra celorlalte posturi din UE, după alegerea lui Juncker ca preşedinte al executivului comunitar. Ei trebuie să decidă îndeosebi cine va ocupa postul de preşedinte al Consiliului European, în locul lui Herman Van Rompuy, şi pe cel de şef al diplomaţiei UE, în locul lui Catherine Ashton.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,......
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...