Centura București: Progresul fizic pe tronsonul Domnești – Jilava a depășit 16%. Ce se mai întâmplă la prima intersecție pe trei niveluri

Progresul fizic al lucrărilor în luna aprilie 2025 a ajuns la aproximativ 16,20% pe șantierul din Centura de Sud a Bucureștiului cuprins între A1 și DN5 (sectorul de drum între km 40+000 și 54+700), informează joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta amintește că de la sfârșitul anului trecut se desfășoară lucrări de lărgire a drumului la patru benzi între Jilava, Măgurele, Bragadiru, Clinceni și Domnești.
Anemona Andone - J, 08 mai 2025, 20:17
Centura București: Progresul fizic pe tronsonul Domnești - Jilava a depășit 16%. Ce se mai întâmplă la prima intersecție pe trei niveluri

centura domnesti

„Am convocat, totodată, constructorul la o ședință în care am discutat despre evoluția lucrărilor, probleme întâmpinate, soluții de rezolvare, dar și despre preîntâmpinarea unor eventuale probleme”, transmite oficialul de la Transporturi.

Potrivit lui, pe acest șantier din Centura București, stadiul lucrărilor este următorul:

– Se lucrează la montarea conductelor noi pentru rețelele de transport și distribuție gaze;
– Se lucrează la execuția traseelor noi de distribuție a energiei electrice, realizate în proporție de aproximativ 50%;
– Se lucrează la execuția traseelor noi aferente ețelelor de telecomunicații, realizate în proportie de aproximativ 60%;
– Se lucrează la umpluturile bretelei de accces nr. 7 aferentă nodului rutier Jilava;
– S-a executat decaparea pamantului vegetal în proporție de 85%;
– S-a executat excavația casetei în proporție de 85%;
– S-au executat lucrările de montare cămine și conducta de diferite diametre în proportie de aproximativ 60%;

centura

Stadiului pasajul de la intersecția cu DN5, primul pe 3 niveluri de pe Centura Capitalei este următorul:

– Piloții forați sunt executați în proporție de 34%;
– Execuția excavațiilor pentru fundații este realizată în proporție de 18%;
– Au fost demontate conductele metalice care supratraversau DN5 în zona pasajului.

După construcția noului pasaj grinzile din beton ale vechiului pasaj peste DN5 vor fi înlocuite, explică Scrioșteanu.

„Am solicitat constructorului creșterea mobilizării în șantier în termen de maximum 30 de zile, pentru a se putea finaliza în acest an relocarea tuturor utilităților și începerea lucrărilor și la pasajele de la Bragadiru și Măgurele. Reiterez faptul că 𝗮𝗺 𝘀𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁 𝗰𝗮 𝗶𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗮 𝘀𝗮 𝗻𝘂 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗲 𝗿𝗲𝘀𝘁𝗿𝗶𝗰𝘁𝗶𝗶 𝘀𝘂𝗽𝗹𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰 pentru a nu perturba și mai mult circulația rutieră, care este oricum foarte dificilă. După ce vom da în trafic Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud, se va putea intra cu restricții de trafic pentru a fi realizat și acest sector din Centura București”, mai spune secretarul de stat.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Final de lucrări, pe acest tronson, în toamna anului viitor, potrivit oficialului de la Transporturi.

Amintim că în iulie 2022 a fost semnat contractul pentru execuție lucrări „Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București pentru lotul II, între A1 (km 55+520) și DN5 (km 40+000” – Chiajna, Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Bragadiru, Măgărule și Jilava. Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.P.A. (lider de asociere) – S.C. MAVGO HOLDING SRL avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.

Contractul cu o valoare de 504,112 milioane de lei (fără TVA) este finanțat prin fonduri europene nerambursabile (POIM și POT).

În urmă cu doi ani, același oficial de la Transporturi estima că până în 2026 se va putea circula pe Centura București pe patru benzi.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Speed Taxi, una dintre cele mai mari companii de taxi, anunță că începând din ianuarie 2026, aplicația va functiona la nivel național, în toate orașele din România unde existà taxiuri......
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
În România, milioane de găini ouătoare trăiesc în ferme industriale, în condiții care le limitează comportamentele ...
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație ...
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...