Românii de la ENEVO vor construi un proiect fotovoltaic de 85 MW în Arad, pe un fost depozit de cenușă

Grupul românesc ENEVO a semnat un contract cu o companie germană pentru construcția unui parc fotovoltaic la Arad, pe fostul depozit de cenușă al CET Arad, potrivit unui anunț al firmei.
Mihai Nicuţ - J, 08 mai 2025, 22:37
Românii de la ENEVO vor construi un proiect fotovoltaic de 85 MW în Arad, pe un fost depozit de cenușă

Iată ce a scris Enevo pe pagina sa de socializare:

“Astăzi, la Intersolar 2025 din München, Grupul ENEVO a semnat contractul pentru a deveni antreprenor general pentru proiectul fotovoltaic CEF Helios Arad de 85 MW, cel mai mare parc solar orientat Est-Vest din Europa de Est.

Acest proiect inovator va transforma un fost sit industrial într-o sursă de energie durabilă, contribuind la viitorul energiei curate a României.

Mulțumim Unigea Solar Projects GmbH pentru încrederea și parteneriatul lor”.

„Pentru noi este interesantă provocarea de a construi parcul pe fostul depozit de cenușă al CET Arad. Halda a fost închisă și a intrat într-un proiect de ecologizare începând cu 2014, fiind una dintre cele mai bine ecologizate astfel de halde din România.

Implementarea unui proiect de producere a energiei din surse regenerabile pe un astfel de teren reprezintă o soluție practică de reutilizare ecologică a fostelor terenuri industriale care nu pot fi altfel fructificate. Suntem convinși că acest model va fi tot mai des urmat. Mulțumim și apreciem încrederea pe care Unigea a acordat-o echipei noastre, printr-un parteneriat de valoare și cu viziune”, a declarat la semnarea contractului Radu Brașoveanu, Director Tehnic al ENEVO Group, citat de publicația specialiată InvesTenergy.

Beneficiar este subsidiara locală a companiei germane Unigea Solar Projects GmbH, companie fondată în 2007, este o companie specializată în dezvoltarea de proiecte fotovoltaice de mari dimensiuni.

Grupul antreprenorial românesc ENEVO a fost fondat în anul 2014 de doi colegi de facultate, Cristian Pîrvulescu şi Radu Braşoveanu, și are afaceri în inginerie electrică, sisteme de automatizare pentru sectorul energetic, digitalizare şi securitate cibernetică.

Grupul are o proiecte în 12 ţări, cu 5 birouri regionale şi peste 250 de angajaţi. Cele mai importante birouri ale Enevo sunt în România, Arabia Saudită şi Marea Britanie și ele acoperă o gamă largă de proiecte în domeniile energiei regenerabile, transportul şi distribuţia energiei, petrol şi gaze, automatizare şi securitate cibernetică pentru infrastructuri critice.

În prezent, portofoliul ENEVO adună peste 350 MWp de centrale regenerabile în construcţie, peste 50 de centrale fotovoltaice, cu sisteme de control implementate, 40 MWp de centrale fotovoltaice cu autoconsum şi 50 de stații electrice de medie și înaltă tensiune executate ca EPC Contractor sau furnizor de sisteme comandă-control-protecții.

Te-ar mai putea interesa și
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor –  Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat cu 5%, peste ritmul de creștere a vânzărilor
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor – Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România și operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell a vândut anul trecut pe plan local de 1,3 miliarde de......
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie va produce
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia unui parc fotovoltaic ...
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului Mercosur-UE
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, a promulgat legea de ratificare a acordului de liber schimb dintre Mercosur şi Uniunea ...
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Grupul media Paramount Skydance pare a fi câştigătorul bătăliei îndelungate pentru achiziţionarea Warner Bros Discovery ...