Ucraina expulzează doi diplomați maghiari în replică la un gest similar făcut de Ungaria, după arestarea a doi presupuși spioni aflați în slujba Budapestei

Ministerul ucrainean de Externe a anunţat vineri expulzarea a doi diplomaţi ungari, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a comunicat mai devreme că a descoperit o reţea de spionaj ungară şi că a arestat doi presupuşi spioni ai Budapestei, arestări în urma cărora Ungaria a răspuns prin expulzarea a doi diplomaţi ucraineni despre care afirmă că ar fi de fapt spioni sub acoperire, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 mai 2025, 21:11
Ucraina expulzează doi diplomați maghiari în replică la un gest similar făcut de Ungaria, după arestarea a doi presupuși spioni aflați în slujba Budapestei

„Doi diplomaţi ungari trebuie să părăsească ţara noastră în 48 de ore. Tocmai l-am convocat pe ambasadorul ungar la Ministerul de Externe al Ucrainei şi i-am prezentat nota relevantă”, a anunţat ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiga într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.

„Răspundem astfel acţiunilor Ungariei, pe baza principiului reciprocităţii şi intereselor noastre naţionale”, a completat ministrul ucrainean.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat vineri mai devreme că a arestat în Transcarpatia, regiune cu o numeroasă minoritate ungară, doi presupuşi membri ai unei reţele de spionaj coordonate de Seriviciul ungar de Informaţii Militare.

Potrivit SBU, „celula culegea informaţii despre securitatea militară în regiunea Transcarpatia, căuta vulnerabilităţi în apărarea terestră şi aeriană a regiunii şi studia opiniile socio-politice” ale populaţiei locale.

Una dintre persoanele arestate este un fost militar ucrainean în vârstă de 40 de ani, recrutat de serviciile secrete ungare în anul 2021 şi activat în septembrie anul trecut, mai afirmă SBU.

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto catalogat anunţul despre arestarea celor doi presupuşi spioni ai Ungariei drept o acţiune ce face parte din propaganda anti-ungară a Kievului. „Dacă vom primi detalii sau informaţii oficiale, vom putea să ne ocupăm de asta. Până atunci, consider aceasta drept propagandă ce trebuie tratată cu precauţie”, a reacţionat iniţial Szijjarto.

El a adăugat că ultimii trei ani „au demonstrat că războiul din Ucraina este parţial un război al propagandei”, subliniind că „este clar că Kievul foloseşte adesea propaganda antimaghiară”.

Puţin mai târziu, acelaşi ministru ungar a anunţat expulzarea a doi diplomaţi ucraineni, despre care afirmă că ar fi spioni sub acoperire. „Astăzi, am expulzat din Ungaria doi spioni care lucrau sub acoperire diplomatică la ambasada Ucrainei din Budapesta”, a menţionat Szijjarto într-un mesaj video pe Facebook, adăugând că decizia i-a fost comunicată ambasadorului ucrainean, care a convocat la Ministerul de Externe ungar.

Kievul şi Budapesta au relaţii tensionate din cauza refuzului premierului conservator ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi a situaţiei celor circa 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia, ale căror drepturi sunt încălcate, potrivit guvernului ungar, care a mai afirmat că etnici maghiari din Ucraina ce au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front.

În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Cristi Movilă, OptiComm.AI: Companiile care înlocuiesc cei mai mulți oameni într-un timp cât mai scurt sunt cele mai valoroase din perspectiva investitorilor
Cristi Movilă, OptiComm.AI: Companiile care înlocuiesc cei mai mulți oameni într-un timp cât mai scurt sunt cele mai ...
Logica investițiilor în tehnologie se schimbă radical, iar companiile considerate cele mai valoroase de către investitori sunt cele care pot înlocui rapid un număr cât mai mare de angajați......
Grupul israelian Elbit Systems anunță că a semnat un contract de 600 de milioane de euro cu Grecia pentru livrarea de sisteme de artilerie PULS
Grupul israelian Elbit Systems anunță că a semnat un contract de 600 de milioane de euro cu Grecia pentru livrarea de ...
Compania israeliană Elbit Systems a anunţat luni că a primit un contract de aproape 600 de milioane de euro pentru a livra ...
Erdogan acuză Israelul că subminează toate eforturile de pace din Orientul Mijlociu
Erdogan acuză Israelul că subminează toate eforturile de pace din Orientul Mijlociu
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu, ...
PPC a finalizat un ansamblu de parcuri fotovoltaice de peste 2.100 MW în nordul Greciei, cel mai mare din Europa, pe locul fostelor exploatări miniere
PPC a finalizat un ansamblu de parcuri fotovoltaice de peste 2.100 MW în nordul Greciei, cel mai mare din Europa, pe locul ...
Grupul PPC finalizează construcția celui mai mare ansamblu de proiecte fotovoltaice din Europa, cu o producție anuală ...