Patru nave NATO au ajuns în Marea Neagră pentru a participa la manevre cu forţele navale române şi bulgare

Patru nave de război ale NATO au intrat joi în Marea Neagră pentru a participa la manevre militare comune cu forţele navale din România şi Bulgaria, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat citat de portalul american RTT News.
Economica.net - vin, 04 iul. 2014, 12:33
Patru nave NATO au ajuns în Marea Neagră pentru a participa la manevre cu forţele navale române şi bulgare

NATO precizează că este vorba despre ‘o desfăşurare de rutină menită să sporească solidaritatea între membrii Alianţei şi capacitatea operaţională în regiune’.

Cele patru nave fac parte din Gruparea Navală Permanentă de Luptă împotriva Minelor din Mediterana (NATO Mine Counter-Measures Group 2 – SNMCMG2). Două dintre ele aparţin marinei militare italiene, respectiv fregata ITS Aviere şi dragorul de mine ITS Rimini, celelalte fiind o navă a marinei turce, TCG Akcay, şi una a celei britanice, HMS Chiddingfold, ambele dragoare de mine.

Ele vor ajunge vineri în portul bulgar Burgas şi vor participa apoi la exerciţiile navale BREEZE 2014, conduse de flota bulgară.

Următoarea etapă a misiunii navelor NATO este România, unde vor lua parte la alte manevre navale comune, se mai menţionează în comunicatul Alianţei Nord-Atlantice. 

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...