În timp ce vorbește despre pace, Rusia a trimis 108 drone asupra Ucrainei

Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni 108 de drone asupra Ucrainei și a lovit un tren civil de marfă, rănindu-l pe mecanicul acestuia, au anunțat luni dimineața autoritățile ucrainene, după ce mai mulți lideri europeni s-au alăturat în weekend apelului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind instituirea unei încetări a focului pentru 30 de zile începând de luni, relatează Reuters și Kanal24 Ukraine, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 mai 2025, 11:33
În timp ce vorbește despre pace, Rusia a trimis 108 drone asupra Ucrainei

Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 55 de drone de atac Shahed lansate de Rusia începând de duminică ora 23:00 (20:00 GMT) în estul, nordul, sudul și centrul Ucrainei, au raportat Forțele aeriene ucrainene într-un comunicat pe Telegram. Printre dronele lansate de partea rusă, 30 au fost de tip ‘momeală’ care s-au pierdut pe traseu, fără să producă pagube.

În urma atacului rusesc au fost lovite însă obiective din Odesa și Nikolaev (sud), Donețk (est) și Jitomir (centru), conform postului de televiziune ucrainean Kanal24 Ukraine.

Mecanicul unui tren civil de marfă a fost rănit în urma unui atac cu dronă asupra infrastructurii feroviare din regiunea Donețk (est), au anunțat Căile ferate ucrainene.

„Propunerile de armistițiu sunt ignorate, atacurile ostile asupra infrastructurii feroviare continuă”, a declarat compania ucraineană de căi ferate, Ukrzaliznîția, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.

În urma atacului rusesc au fost lovite însă obiective din Odesa și Nikolaev (sud), Donețk (est) și Jitomir (centru), conform postului de televiziune ucrainean Kanal24 Ukraine.

În cursul vizitei sâmbătă la Kiev, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierii britanic și polonez, Keir Starmer și respectiv Donald Tusk, precum și noul cancelar german Friedrich Merz s-au alăturat apelului lui Zelenski privind instituirea unui armistițiu necondiționat și complet de 30 de zile, avertizând Moscova că în caz contrar se va expune unor noi sancțiuni masive. Europenii au dat asigurări că acționează concertat cu SUA, potrivit AFP.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat cererile de încetare a focului drept ultimatumuri și, la rândul său, a propus discuții directe cu Ucraina pentru joi pentru a pune capăt războiului, o inițiativă îmbrățișată de președintele american Donald Trump

Putin s-a pronunțat pentru reluarea negocierilor bilaterale pe baza protocoalelor de la Istanbul de la începutul anului 2022, care prevăd cerințe rusești ce echivalează cu o capitulare completă a Ucrainei, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank cu sediul în SUA.

Consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, a declarat că Rusia își va anunța în curând delegația la negocierile de la Istanbul și că aceste negocieri ar trebui să țină cont de evoluțiile discuțiilor din 2022, conform comentariului ISW publicat pe pagina sa oficială de Internet.

Putin și Ușakov se referă la proiectul de acord al Rusiei privind protocoalele de la Istanbul din aprilie 2022, care conțineau termeni ce echivalează cu o capitulare a Kievului și lasă Ucraina neputincioasă în a se apăra împotriva unei potențiale viitoare agresiuni ruse.

Wall Street Journal (WSJ) și New York Times (NYT) au relatat în martie, respectiv în iunie 2024 că au obținut mai multe versiuni ale proiectelor de protocoale de la negocierile de pace ucraineano-ruse din aprilie 2022 de la Istanbul.

Proiectele acestor protocoale cereau ca Ucraina să renunțe la aspirațiile sale de aderare la NATO și să-și modifice Constituția pentru a adăuga o prevedere de neutralitate care ar interzice țării să adere la alianțe militare, să încheie acorduri militare sau să găzduiască personal militar străin, instructori sau sisteme de arme pe teritoriul său.

De asemenea, Rusia cerea ca ea însăși, SUA, Regatul Unit, Republica Populară Chineză (RPC), Franța și Belarus să acționeze drept garanți de securitate ai acordului.

Conform documentelor, Moscova solicita și ca statele garante să denunțe tratatele și acordurile internaționale incompatibile cu neutralitatea permanentă a Ucrainei, inclusiv acordurile de ajutor militar.

Ca parte a protocoalelor de la Istanbul, Rusia solicita limitarea efectivelor armatei ucrainene la 85.000 de soldați, 342 de tancuri și 519 sisteme de artilerie.

În același timp, Putin a sugerat că Rusia ar putea să accepte într-un final un armistițiu, dar a susținut că un adevărat armistițiu nu ar trebui să permită aprovizionarea cu arme a armatei ucrainene.

Kremlinul a susținut în mod repetat că Rusia trebuie să elimine cauzele profunde ale războiului în Ucraina, pe care oficialii ruși le-au definit ca fiind presupusa încălcare de către NATO a angajamentelor de a nu se extinde în Europa de Est și de-a lungul frontierelor Rusiei în anii 1990, 2000 și 2010, precum și presupusa discriminare de către guvernul ucrainean a etnicilor ruși, a limbii, mass-media și culturii ruse în Ucraina, mai notează ISW.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ungaria: Majoritatea parlamentară a formaţiunii lui Magyar a crescut la 141 de locuri după încheierea numărării voturilor
Ungaria: Majoritatea parlamentară a formaţiunii lui Magyar a crescut la 141 de locuri după încheierea numărării voturilor
Partidul Tisza al lui Peter Magyar care a câştigat alegerile din Ungaria şi-a crescut super-majoritatea parlamentară la 141 de locuri din 199 după numărarea voturilor prin corespondenţă şi a......
Sindicatele cer măsuri pentru corectarea dezechilibrelor macroeconomice şi revenirea la un ritm susţinut de creştere economică
Sindicatele cer măsuri pentru corectarea dezechilibrelor macroeconomice şi revenirea la un ritm susţinut de creştere ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită autorităţilor stabilirea, pe termen scurt şi mediu, a unui set clar de priorităţi ...
Bulgarii votează pentru a opta oară în cinci ani. Partidul fostului preşedinte Radev este favorită
Bulgarii votează pentru a opta oară în cinci ani. Partidul fostului preşedinte Radev este favorită
Birourile de vot s-au deschis duminică în Bulgaria, unde locuitorii votează pentru a opta oară în cinci ani pentru a-şi ...
Vreme schimbătoare în întreaga ţară pe parcursul săptămânii viitoare. Răcire accentuată după 21 aprilie şi ploi în majoritatea regiunilor
Vreme schimbătoare în întreaga ţară pe parcursul săptămânii viitoare. Răcire accentuată după 21 aprilie şi ploi ...
Vremea va fi schimbătoare la nivelul întregii ţări pe parcursul săptămânii viitoare, cu un debut mai cald decât normalul ...