Universităţile private britanice recrutează numeroşi studenţi din România

Universităţi private britanice încearcă să recruteze studenţi din Europa, din cauza declinului demografic, a declarat un oficial de rang înalt în domeniu, notând că sunt recrutaţi deja numeroşi studenţi din România, atraşi de perspectiva unor viitoare angajări, relatează site-ul The Sunday Times, citat de Mediafax.
Economica.net - D, 06 iul. 2014, 09:48
Universităţile private britanice recrutează numeroşi studenţi din România

Potrivit site-ului publicaţiei, directorul Biroului pentru Acces Egal (OFA), Les Ebdon, a declarat că „este evident că va exista o încercare de a recruta mai mult din UE”, în contextul în care limita impusă asupra locurilor umează să fie anulată anul viitor.

„Având în vedere declinul demografic din această ţară, universităţile se vor uita pe piaţa UE, unde este un număr mare de studenţi, mulţi absolvenţi din UE dându-şi de asemenea seama că oportunităţile de angajare sunt mai bune în această ţară”, a subliniat Ebdon, în pofida faptului că instituţiile se tem că aceştia nu vor putea să restituie împrumuturile acordate.

Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...