Redresarea economiei mondiale se va accelera în 2015 – Christine Lagarde, FMI

Activitatea economică pe plan mondial ar trebui să se întărească în semestrul doi din 2014 şi se va accelera în 2015, deşi ritmul ar putea fi mai slab decât se estima, a afirmat duminică directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, la o conferinţă pe teme economice care s-a desfăşurat în sudul Franţei, la Aix-en-Provence, transmite Reuters.
Economica.net - D, 06 iul. 2014, 09:58
Redresarea economiei mondiale se va accelera în 2015 - Christine Lagarde, FMI

Deciziile băncilor centrale de a adopta măsuri de relaxare a politicii monetare ar fi putut avea doar un impact limitat asupra cererii şi statele ar trebui să ia măsuri de stimulare a economiei prin majorarea investiţiilor în infrastructură, educaţie şi sănătate, menţinând un nivel sustenabil al datoriei publice, a apreciat oficialul FMI.

Christine Lagarde a anunţat că estimările FMI privind perspectivele economiei mondiale, ce vor fi date publicităţii luna aceasta, vor arăta o uşoară diferenţă faţă de prognozele din aprilie.

‘Activitatea globală este în creştere, dar ritmul ar putea fi mai slab decât ne-am aşteptat deoarece potenţiala creştere este mai slabă şi investiţiile se menţin destul de scăzute’, a declarat şeful FMI, adăugând că PIB-ul Chinei ar putea înregistra anul acesta un avans de 7-7,5%.

‘În ciuda măsurilor adoptate pentru contracararea crizei, redresarea este modestă, fragilă, iar deciziile băncilor centrale de stimulare a cererii şi-au arătat limitele. Prin urmare trebuie adoptate noi măsuri de întărire a ritmului de creştere al economiei mondiale. Aceasta o oportunitate pentru unele state de a relansa investiţiile, fără a afecta nivelul datoriei publice’, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

După ce în primul trimestru din 2014 creşterea economică ‘a fost mult mai dezamăgitoare decât ne-am aşteptat’, acum se observă o redresare în SUA, avansul urmând să accelereze atât timp cât retragerea măsurilor de relaxare adoptate de Rezerva Federală (Fed) are loc într-un mod ordonat, a explicat Lagarde.

Redresarea zonei euro este lentă şi este extrem de important ca statele să continue implementarea reformelor inclusiv finalizarea uniunii bancare, a afirmat oficialul FMI.

Luna trecută, BCE a redus estimările privind ritmul de creştere al Produsului Intern Brut al zonei euro. Astfel, BCE prognozează că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de un procent, mai puţin decât creşterea de 1,2% preconizată în urmă cu trei luni, dar va accelera la 1,7% în 2015, puţin mai bine decât prognozele anterioare, care vorbeau de o creştere de 1,5%.

Analiştii şi-au exprimat temerile că zona euro s-ar putea confrunta cu deflaţia, ceea ce ar afecta semnificativ redresarea economiei. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a cerut recent Băncii Centrale Europene să lanseze un program de cumpărare de active, centrat pe achiziţionarea de datorie suverană, pentru a stimula economia, urmând paşii făcuţi de Rezerva Federală a SUA (Fed).

De asemenea, şeful FMI a cerut guvernelor din zona euro să continue reformele ce vizează îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii şi să intensifice concurenţa în sectorul bunurilor şi al serviciilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...