Spania, pe primul loc în Europa, în privinţa numărului angajaţilor supracalificaţi pentru posturile ocupate

Unul din trei licenţiaţi spanioli este angajat pe un post sub nivelul de calificare, iar 70.000 dintre aceştia ocupă locuri de muncă la care nu este nevoie de nicio calificare, relatează marţi cotidianul El Pais.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 08:27
Spania, pe primul loc în Europa, în privinţa numărului angajaţilor supracalificaţi pentru posturile ocupate

Spania se află în fruntea acestui fenomen – supracalificarea în Europa – este urmată îndeaproape de Irlanda şi Cipru şi se află mult în spatele mediei comunitare (cu 20%), potrivit raportului anul al Fundaţiei pentru cunoaştere şi dezvoltare.

Un student japonez are un nivel de competenţe asemănător cu cel al unui licenţiat spaniol, potrivit exemplului dat de secretarul general al Organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE), Ángel Gurría, ca să arate şi că în privinţa calităţii nivelului de formare, universităţile spaniole sunt încă departe de alte ţări.

În Spania, în fiecare an îşi iau licenţa aproximativ 220.000 de studenţi, însă nu întotdeauna aceştia reuşesc să-şi îndeplinească aşteptările pe piaţa forţei de muncă. Situaţia este alarmantă, susţine secretarul general al OCDE, nu atât pentru că ar fi vorba de un exces de formare, ci din perspectiva efectelor crizei şi lipsei locurilor de muncă.

Raportul menţionat arată că un sfert dintre licenţiaţii spanioli angajaţi sub nivelul de calificare şi-au găsit joburi de contabili sau personal administrativ, în restaurante sau ca vânzători în comerţ. Există însă două explicaţii: Spania este ţara din care provin cei mai mulţi licenţiaţi, însă şi cea în care există locuri de muncă la care este solicitată calificare superioară.

Schimbarea acestei tendinţe de dezechilibru între calificare şi locurile de muncă este foarte complicată, susţine coordonatorul raportului, Martín Parellada. Universităţile acţionează în scopul inversării acestei tendinţe, încercând să-şi adapteze oferta educaţională la piaţa forţei de muncă.

De exemplu, Universitatea Jaume I din Castellón a implementat un model de practică obligatorie, pentru ca toţi studenţii care îşi iau licenţa să aibă o minimă experienţă în muncă.

Pe de altă parte, Universitatea Politehnică din Madrid şi-a adaptat licenţele la planul Bologna după ce a consultat reprezentanţi ai companiilor, şcolilor profesionale şi agenţii sociali cu privire la nevoile de formare pentru studenţi, pentru piaţa forţei de muncă, potrivit explicaţiilor date de rectorul Carlos Conde.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...