Cele mai multe comisioane la carduri din Europa. Băncile din România taxează orice şi nici măcar nu te anunţă

Băncile din România taxează aproape orice operaţiune atunci când vine vorba despre utilizarea cardului. Inclusiv interogarea soldului este comisionată, în opoziţie cu practicile europene. Nici măcar plăţile cu cardul la ghişeul băncii nu sunt gratuite. 
Şerban Buşcu - D, 13 iul. 2014, 21:11
Cele mai multe comisioane la carduri din Europa. Băncile din România taxează orice şi nici măcar nu te anunţă

În România, peste 80% din tranzacţiile şi operaţiunile efectuate cu cardul reprezintă retrageri de numerar sau consultări ale soldului la ATM, în contradicţie cu practicile din Europa. Ambele operaţiuni sunt comisioanate la un nivel peste media din UE. În fapt, băncile din România sunt printre puţinele care nu pun la dispoziţie clienţilor, gratuit, posibilitatea de a consulta soldul. În aceste condiţii, afişarea comisioanelor pe ecranul bancomatului ar fi o mutare firească. 

Deşi nu este o practică extinsă, în Europa există deja bănci care au afişează comisioanele sau, cel puţin, postează un mesaj care anunţă clientul că respectiva operaţiune este comisioanată. Asemenea aparate există în ţări dezvoltate ca Marea Britanie sau Germania.

Mai mult, în tot spaţiul Uniunii Europene funcţionează automate nonbancare care permit, pe lângă plăţi de facturi, şi retragerea unor sume de bani. Aceste aparate afişează întotdeauna comisionul pentru operaţiuni, fapt care arată că soluţia tehnică există. Băncile din România privesc o asemenea posibilitate cu reticenţă şi susţin că ea nici nu ar putea fi implementată din moment ce comisionul nu este stabilit de banca acceptatoare, ci de instituţia emitentă a cardului. “ Există destule bănci în Europa numai unde comisionul este afişat. Este vorba, într-adevăr doar de comisioanele băncii acceptatoare, însă parctica există”, arată, pe de altă parte, un specialist în domeniu.

 O aberaţie. La bancă nu poţi plăti cu cardul  

Dacă neafişarea comisioanelor la ATM poate avea o explicaţie tehnică, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre o altă practică a băncilor din România. La niciuna dintre băncile locale nu poţi face plăţi direct cu cardul, aşa cum se întâmplă la orice comerciant,  decât plătind un comision chiar mai mare decât la ATM, în condiţiile în care băncile locale tratează această operaţiune ca retragere de numerar.

Mai mult, după cum arată şi tabelul de mai jos, aşa numita retragere de numerar de la POS este comisionată dublu faţă de retragerea de la ATM. In cazul în care cardul pe care îl utilizaţi aparţine unei alte bănci decât cea acceptatoare, comisionul este chiar mai mare. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care plata ratelor este, potrivit studiilor în domeniu, al doilea mare motiv pentru care românii scot bani de pe card. Angajaţii băncilor spun că introducerea posibilităţii de a plăti ratele ori facturile direct cu cardul este inutilă din moment ce clientul are un cont la respectiva bancă şi poate transfera banii direct însă uită că poate clientul doreşte să utilizeze un card aparţinând altei bănci dar şi că transferurile dintr-un cont în altul sunt , de asemenea, operaţiuni comisionate.

Comision abuziv? Dai bani să vezi cât mai ai în cont

O altă operaţiune comisioantă şi neanunţată ca atare este consultarea soldului. Aceasta, în funcţie de bancă, costă între 0,2 lei şi chiar 4 lei, în cazul BRD.

O mare problemă în această situaţie nu este dopar existenţa în sine a comisionului, rară în Europa, sau valoarea sa, imensă în cazul BRD, dar şi faptul că respectivul client nu este anunţat că urmează să fie taxat şi că respectiva suma este retrasă de bancă, imediat după realizarea operaţiuni fără acordul expres al clientului.

Comisioanele pentru retrageri de numerar de la bancomatele proprii, de la bancomatele altor bănci locale şi din străinătate precum şi comisioanele pentru retrageri de la POS şi comisionul de interogare a soldului la cele mai mari patru instituţii de credit emitente de carduri din România. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie....
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...