Principalele riscuri pentru zona euro – Ce spune vicepreședintele BCE

Un război comercial global, volatilitatea de pe pieţele financiare şi nivelul ridicat al datoriilor sunt cele trei riscuri cheie cu care se confruntă economia zonei euro, a apreciat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, în avanpremiera viitorului raport BCE privind stabilitatea financiară, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 16 mai 2025, 09:43
Principalele riscuri pentru zona euro - Ce spune vicepreședintele BCE

Conform datelor Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,2%, scrie Agerpres.

Datele par să indice o evoluţie bună a economiei zonei euro, în pofida taxelor vamale americane care au dus la sporirea volatilităţii pe pieţele financiare, dar regiunea încă se confruntă cu bariere comerciale care ar putea evoluţia în 2025, ţinând cont de dependenţa ridicată de comerţ.

În 21 mai urmează să fie publicat raportul bianual al BCE privind stabilitatea financiară, care va analiza modul în care turbulenţele globale de după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA ar putea afecta Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică, a explicat Luis de Guindos.

Acesta a adăugat: „Riscurile la adresa creşterii rezultate în urma tensiunilor comerciale, combinate cu majorarea cheltuielilor din domeniul apărării, ar putea limita spaţiul fiscal disponibil pentru a proteja economia de şocurile adverse, pentru rezolvarea dificultăţilor structurale asociate cu schimbările climatice, digitalizarea şi productivitatea scăzute”.

În timp ce volatilitatea de pe pieţele financiare de la începutul lunii aprilie, când au fost anunţate taxele vamale americane, s-a atenuat în mare măsură, potenţialele riscuri nu s-au diminuat, avertizează analiştii.

„Există riscul ca investitorii să subestimeze probabilitatea şi impactul unui scenariu advers”, a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene.

Acesta consideră că tensiunile comerciale vor afectate creşterea, în urma reducerii încrederii, şi chiar dacă va exista o soluţie politică, companiile şi gospodăriile îşi vor reduce probabil cheltuielile ca măsură de precauţie.

Guvernele vor majora probabil cheltuielile din domeniul apărării dar deja nivelul datoriilor este ridicat iar costurile asociate rambursării datoriei ar putea pune presiune pe finanţele publice, chiar înainte ca statele să rezolve alte dificultăţilor structurale, a avertizat Luis de Guindos.

Te-ar mai putea interesa și
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și poziția de al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat din......
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Ministrul de externe german Johann Wadephul a propus înlocuirea misiunii ONU în Liban al cărui mandat se apropie de expirare ...