Rusia impune noi reguli bancare pentru companiile de stat

Companiile ruseşti de stat, coloana vertebrală a economiei Rusiei, vor putea avea conturi doar la băncile cu un capital mai mare de 10 miliarde de ruble (296 milioane de dolari) sau la cele care au legătură cu guvernul, a declarat joi un oficial de rang înalt din Ministerul rus de Finanţe, transmite Reuters.
Economica.net - J, 10 iul. 2014, 10:24
Rusia impune noi reguli bancare pentru companiile de stat

Măsura, discutată încă de luna trecută, este destinată protejării unora din cele mai mari companii ruseşti de o încetinire a economiei agravată de sancţiunile impuse de Occident după criza din Ucraina şi de asemenea să protejeze deponenţii în cazul în care unele bănci îşi vor pierde licenţa.

Deşi anterior Banca centrală a Rusiei a evocat posibilitatea obligării companiilor de stat să deţină conturi doar la băncile cu un capital de minimum 16,5 miliarde ruble (480 milioane de dolari), adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev a precizat că banca centrală şi Ministerul de Finanţe au căzut de acord că firmele de stat vor putea avea conturi deschise numai la băncile cu un capital de minimum 10 miliarde de ruble.

‘Băncile trebuie să îndeplinească unul din trei criterii: capitalul lor trebuie să fie de cel puţin 10 miliarde de ruble, banca trebuie să fie controlată direct sau indirect de stat sau există o situaţie specială în care guvernul poate pune o bancă pe listă la cererea unei companii strategice’, a precizat Alexei Moiseev.

Noile condiţii ar urma să fie îndeplinite de un număr mai mare de bănci, aproximativ 100, decât cele aproximativ 50 de bănci care ar fi respectat precedentele cerinţe.

Moiseev a mai spus că societăţile de stat, printre care se numără şi o serie de grupuri importante în domeniul energiei, gazelor naturale şi transporturilor precum Rosneft, Gazprom şi Aeroflot vor trebui să deţină conturi la băncile controlate direct sau indirect de stat. Cele mai mari bănci din Rusia sunt Sberbank şi VTB, ambele controlate de stat.

Sistemul bancar din Rusia numără aproximativ 900 de bănci, majoritatea mici, şi multe dintre ele sunt suspectate că deservesc economia gri. de la preluarea funcţiei de guvernator al Băncii centrale, Elvira Nabiullina a subliniat că vrea să înăsprească supervizarea bancară şi să evite ieşirile masive de capital pentru a putea susţine o economie care încetineşte.

Luna trecută o sursă din interiorul guvernului a declarat pentru Reuters că autorităţile de la Moscova iau în discuţie posibilitatea de interzice companiilor de stat şi altor firme de importanţă strategică să deţină conturi la băncile din străinătate. Însă analiştii se îndoiesc că acest plan va fi adoptat, apreciind că ar fi vorba de o măsură care ar prejudicia climatul de investiţii din Rusia şi s-ar lovi de opoziţia marilor companii.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul ...
Premier Energy Group raportează pentru primul trimestru al anului 2026 venituri normalizate în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, acestea ajungând la 536 de milioane......
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, cu un rulaj total în valoare ...
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță că va cumpăra avioane suedeze de recunoaștere de la Saab
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță ...
Canada, care susţine că vrea să-şi reducă dependenţa de firmele americane de apărare, a anunţat miercuri planuri ...
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc aproape 22 de miliarde de euro, arată un raport al celei mai mari organizaţii ...