Un gigant american a pus cruce afacerii din România, oficial. Firma a fost dizolvată

Compania petrolieră americană Hunt Oil, a cărei afacere din România părea promițătoare în trecut, a murit oficial în România. Hunt Oil Company of România a fost dizolvată.
Mihai Nicuţ - vin, 23 mai 2025, 22:11
Un gigant american a pus cruce afacerii din România, oficial. Firma a fost dizolvată

Hunt Overseas Oil Company din Texas, asociatul unic al Hunt Oil Company of  Romania, a decis dizolvarea și lichidarea simultană a firmei din România, fără numirea unui lichidator. Toate activele rămase după lichidare vor fi transferate firmei-mamă din Statele Unite. Firma va fi radiată de la Registrul Comerțului din România.

Decizia a fost luată de compania americană în luna februarie, dar a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna aceasta.

Astfel, s-a pus oficial punct la o afacere demarată acum 15 ani, care părea să fie promițătoare. În anul 2010, americanii au preluat de la OMV Petrom participații de 50% la două zăcâminte pe care compania petrolieră românească le-a scos la vânzare, Adjud și Urziceni Est, iar ulterior au devenit și operatori în aceste zăcăminte.  În 2016 a început producția experimentală în zăcământul de la Padina, din sudul judeţului Buzău, descoperit la sfârşitul lui 2014, aceasta fiind ultima fază a etapei de explorare a unui zăcământ nou. Volumele au fost însă mici.

În 2022 și 2023, în perimetrul Urziceni au fost forate două sonde de explorare. Niciuna dintre ele nu a descoperit hidrocarburi și au fost abandonate, după cum a informat Petrom. Ca atare, în ianuarie 2025, cei de la Hunt Oil și-au notificat partenerii de la OMV Petrom că vor să se retragă din asociere. Americanii investiseră 86 de milioane de euro în cele două zăcăminte, mult mai mult decât obligațiile asumate.

Petrom a preluat cota de participație a Hunt Oil, fiind emisă și o hotârăre de Guvern în acest sens, iar o lună mai târziu, iată că firma a fost radiată. Potrivit calculelor Profit.ro, Hunt Oil Company a cumulat pierderi nete de 529 de milioane de lei în România, în perioada 2010-2023, doar în doi ani a avut profit.

Hunt Oil Company este una dintre cele mai mari companii petroliere independente din lume. Înființată în 1934, activitătile principale ale companiei se axează pe explorare și producție de țiței și gaze naturale în SUA și pe plan internațional. Zonele principale de activitate includ SUA și activități offshore la mare adâncime în Golful Mexic, Canada, Yemen și Peru.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...