Băncile italiene ar putea atrage peste 200 miliarde de euro din programul de credite ieftine al BCE

Instituţiile de creditare italiene ar putea atrage peste 200 miliarde de euro (272,81 miliarde de dolari) din noul program de credite ieftine în valoare de până la 1.000 miliarde de euro, demarat de BCE, a anunţat joi guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Ignazio Visco, la o întâlnire cu bancherii italieni, transmite Reuters.
Economica.net - J, 10 iul. 2014, 16:20
Băncile italiene ar putea atrage peste 200 miliarde de euro din programul de credite ieftine al BCE

Programul, denumit TLTRO, permite băncilor să împrumute bani pentru o perioadă de patru ani la costuri fixe scăzute, astfel încât să poată acorda mai multe credite.

Ignazio Visco susţine că acest program ar putea stimula creşterea anemică a economiei italiene cu 0,5-1% până în 2016.

Şeful Unicredit, Federico Ghizzoni, a afirmat joi că banca ar putea atrage între 14-15 miliarde de euro din programul TLTRO.

‘Încă lucrăm la aceste date dar cred că la nivelul grupului am putea ajunge la 14-15 miliarde de euro, din care jumătate în Italia’, a explicat şeful celei mai mari bănci italiene.

Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei a declarat că impactul programului asupra economiei italiene va depinde de modul în care băncile vor utiliza noile împrumuturi.

PIB-ul Italiei s-a contractat cu 0,1% în primul trimestru din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, iar datele publicate joi arată că producţia industrială a scăzut cu 1,2% în mai, cel mai semnificativ declin din noiembrie 2012.

Redresarea economiei italiene ‘nu reuşeşte să capete avânt’, a avertizat Visco. Acesta a reafirmat că BCE este pregătită să ia în considerare noi măsuri pentru a aduce inflaţia spre ţinta sa de 2%, inclusiv achiziţii masive de active.

Criza din zona euro şi decizia BCE care a urmat, de verificare a bilanţurilor băncilor, a expus un comportament ‘inadecvat, imprudent şi incorect’ al unor bănci italiene, a apreciat guvernatorul Băncii Centrale a Italiei.

Activele a 15 creditori italieni, inclusiv UniCredit SpA, Intesa Sanpaolo SpA şi Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, vor fi supuse verificării calităţii activelor de către BCE, ca parte a unei evaluări cuprinzătoare înainte ca BCE să preia rolul de supervizor bancar în zona euro, în noiembrie. Opt bănci şi-au majorat anul acesta capitalul cu peste 10 miliarde de euro prin emisiuni de acţiuni, beneficiind de sporirea încrederii investitorilor în urma ieşirii Italiei din recesiune.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin modificări aduse Legii privind activităţile veterinare, relatează......
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...