Oficialii europeni îndeamnă la calm după ce Trump a amenințat că va impune taxe vamale de 50% importurilor din blocul comunitar

Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife vamale de 50% la importurile din blocul comunitar, un anunţ care a dus la prăbuşirea burselor pe ambele maluri ale Atlanticului, pe fondul îngrijorărilor că un război comercial va perturba cea mai importantă relaţie comercială şi de investiţii din lume, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 mai 2025, 21:34
Oficialii europeni îndeamnă la calm după ce Trump a amenințat că va impune taxe vamale de 50% importurilor din blocul comunitar

Cu câteva ore înainte de o întâlnire programată între negociatorii de la Washington şi Bruxelles, cu privire la paşii următori spre un acord, Trump a criticat Uniunea Europeană pentru că „este foarte dificil să se negocieze cu ea” şi că „discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri”.

„În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

În replică, oficialii europeni au încercat să dea dovadă de reţinere şi de hotărâre de a continua discuţiile, mai mulţi dintre ei utilizând cuvântul „calm” pentru a descrie de ce are nevoie blocul comunitar, care se confruntă cu posibilitatea perturbării legăturilor comerciale cu cel mai important partener comercial al său.

„Toate astea fac parte din procesul de negociere. Ne vom uita cu calm la propuneri şi vom răspunde robust şi ferm”, a spus premierul olandez Dick Schoof.

Vicepremierul irlandez, Simon Harris, a precizat că negocierile rămân principala preocupare a UE şi a Irlandei. „Avem nevoie de un dialog substanţial, calm, potolit şi comprehensiv cu SUA”, a spus Harris.

Ministrul francez al Comerţului, Laurent Saint-Martin, a scris şi el într-o postare pe X că „ne menţinem aceeaşi linie: de-escaladare, dar suntem gata să răspundem”.

Simone Tagliapietra, senior fellow la centrul de reflexie Bruegel, a calificat anunţul lui Trump drept „un duş rece pentru Bruxelles, chiar dacă există în continuare speranţa ca asta e o nouă tactică de negociere destinată să pună presiune asupra negocierilor”.

Brad Setser, fost oficial în cadrul Trezoreriei americane, şi care acum lucrează la Council on Foreign Relations, spune că următoarea mutare a UE ar putea fi aceea de a reacţiona dacă Trump îşi pune în practică ameninţarea.

UE a pregătit tarife la bunuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro, ca răspuns la tarifele lui Trump la metale, dar a suspendat implementarea lor până la mijlocul lunii iulie. Este posibil ca implementarea să fie accelerată, în eventualitatea eşecului negocierilor. De asemenea, blocul comunitar pregăteşte alte tarife în valoare de 95 de miliarde de euro la o listă de produse americane, în eventualitatea eşecului negocierilor. Acele măsuri vor viza bunuri industriale, inclusiv avioanele Boeing, autoturismele produse în SUA şi bourbon.

Te-ar mai putea interesa și
BNS cere comisiilor parlamentare convocarea de urgență a unei ședințe comune în care să fie analizate efectele reducerilor de cheltuieli de la ANAF și CNAS
BNS cere comisiilor parlamentare convocarea de urgență a unei ședințe comune în care să fie analizate efectele reducerilor ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis o solicitare oficială preşedinţilor comisiilor parlamentare de specialitate pentru convocarea de urgenţă a unei şedinţe comune dedicate analizării......
Bulgaria a încheiat perioada de tranziție la moneda euro
Bulgaria a încheiat perioada de tranziție la moneda euro
Bulgaria a finalizat efectiv perioada de tranziţie pentru adoptarea euro, bancnotele euro sunt pe deplin integrate în circulaţie, ...
Costul asigurării unei nave care tranzitează Strâmtoarea Ormuz a crescut de 12 ori
Costul asigurării unei nave care tranzitează Strâmtoarea Ormuz a crescut de 12 ori
Costul asigurării unei nave care tranzitează Strâmtoarea Oormuz a crescut de 12 ori, chiar și după ce președintele ...
Fostul ministru PSD al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat la patru ani de închisoare. În prezent, el ocupă funcția de director general al AFIR
Fostul ministru PSD al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat la patru ani de închisoare. În prezent, el ocupă ...
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat miercuri de Instanţa Supremă la 4 ani de închisoare cu ...