Banca Centrală a Portugaliei: Banco Espirito Santo nu are nevoie de capital suplimentar

Banca Centrală a Portugaliei încearcă să calmeze temerile investitorilor privind situaţia cu care se confruntă Espirito Santo (BES), anunţând că cel mai mare grup bancar portughez nu are nevoie de capital suplimentar pentru a face faţă pierderilor înregistrate în urma creditelor acordate altor entităţi din grupul controlat de familia Espirito Santo, transmite BBC.
Economica.net - vin, 11 iul. 2014, 12:10
Banca Centrală a Portugaliei: Banco Espirito Santo nu are nevoie de capital suplimentar

Pieţele bursiere din Europa şi SUA au înregistrat, joi, scăderi semnificative, pe fondul temerilor referitoare la situaţia financiară a Banco Espirito Santo. Cotaţia acţiunilor băncii a rămas suspendată, vineri, la bursa de la Lisabona, după ce, joi, a înregistrat o cădere de 19% pe fondul îngrijorărilor cu privire la expunerea sa faţă de alte societăţi din grupul controlat de familia Espirito Santo. Banca Centrală a Portugaliei a asigurat investitorii că ‘nu au motive să se îndoiască’ de securitatea fondurilor, iar cei care şi-au depus banii la BES ‘nu trebuie să fie îngrijoraţi’.

Şi premierul portughez Pedro Passos Coelho a dat asigurări că Banco Espirito Santo nu are nevoie de sprijinul statului.

‘Nu există nici un motiv pentru ca statul să intervină într-o bancă ce are un nivel solid al capitalului şi care poate face faţă oricărei situaţii dificile’, a explicat oficialul portughez.

Banco Espirito Santo a încercat să dezamorseze situaţia, subliniind că nu există riscuri din cauza pierderilor înregistrate de pe urma creditelor acordate altor entităţi din grupul familial Espirito Santo. Banca a precizat că, la finele lunii iunie, expunerea sa pe alte societăţi din grupul Espirito Santo se ridica la 1,18 miliarde de euro, în timp ce fondurile sale proprii erau cu 2,1 miliarde de euro peste nivelul minim obligatoriu.

Randamentele obligaţiunilor portugheze au scăzut în aprilie la 3,58%, cel mai redus nivel din ultimii opt ani, dar au depăşit 4%, joi, din cauza temerilor privind situaţia financiară a Banco Espirito Santo.

În mai, Portugalia a anunţat că va ieşi din programul de asistenţă financiară fără a cere o linie de credit preventivă. Guvernul Portugaliei a solicitat, în aprilie 2011, asistenţă financiară în valoare de 78 de miliarde de euro de la UE, BCE şi FMI.

În plus, Portugalia a revenit în aprilie pe pieţele de obligaţiuni pentru prima dată după trei ani de absenţă, randamentul cerut de investitori pentru obligaţiunile pe zece ani atingând un minim record.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,......
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...