Teodorovici: Afacerile aflate la început ar putea primi câte 10.000 euro

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Sighişoara, că 'start up'-urile, respectiv afacerile aflate la început pe o serie de domenii competitive pe piaţă, ar putea primi câte 10.000 euro din fondurile rămase din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), lansarea proiectelor fiind programată până în luna august.
Economica.net - vin, 11 iul. 2014, 13:52
Teodorovici: Afacerile aflate la început ar putea primi câte 10.000 euro

‘Chiar ieri (joi – n.r.) am discutat cu domnul ministru Jianu (ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu – n.r.), la mare, unde am avut o altă conferinţă pe fonduri europene, despre ideea lansării unei linii pentru ‘start up’-uri, undeva la 10 milioane de euro gândim noi această lansare de proiecte, pentru ‘start up’-uri orientate strict pe un anumit sector al economiei. Deci, nu orice fel de idee de afacere, ci pe un anumit sector care se dovedeşte a fi, nu ştiu, să spunem cel mai competitiv. Am dat exemplu cel de IT, unde ştim foarte bine că românii au potenţial, pot veni cu idei extrem de utile pentru piaţă, iar din aceste idei, la prim nivel, pentru care se vor acorda 10.000 de euro, să spunem, la ‘start up’-uri, cele mai bune idei dintre cele finanţate în prima fază să treacă la a doua parte, la a doua finanţare, unde să acordăm, sperăm noi, undeva la 50.000 de euro pentru cele care într-adevăr se dovedesc cele mai viabile pentru aplicare în piaţă’, a susţinut ministrul.

Eugen Teodorovici a spus că până în luna august proiectele ar trebui lansate, întrucât până în 2015 România trebuie să emită toate facturile, pentru a evita orice fel de pierdere de fonduri europene.

În privinţa bugetului alocat acestui domeniu, Teodorovici a spus că ar putea fi cea mai mare parte din POSCCE.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...