Grup de experţi pentru efectele Acordului încheiat de Ucraina cu Uniunea Europeană

Reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei au convenit, vineri, la Bruxelles, crearea unui grup de experţi care să analizeze eventualele efecte ale recentului Acord încheiat de Ucraina cu Uniunea Europeana privind relaţiile lor economice, a anunţat comisarul european pentru comerţ, Karel de Gucht.
Economica.net - vin, 11 iul. 2014, 20:22
Grup de experţi pentru efectele Acordului încheiat de Ucraina cu Uniunea Europeană

‘Liberalizarea comerţului în urma Acordului de Asociere şi Comerţ Liber Aprofundat dintre Uniunea Europeană şi Ucraina va duce la modificarea condiţiilor comerciale şi de investiţii pe piaţa ucraineană. Deşi scopul urmărit este obţinerea de efecte economice pozitive pentru toate părţile implicate, este posibil ca implementarea unor prevederi să comporte riscuri la adresa relaţiilor economice dintre Rusia şi Ucraina, inclusiv la nivelul operatorilor economici’, a declarat comisarul european.

Astfel, pentru a putea face faţă unor astfel de riscuri şi pentru a crea condiţii favorabile relaţiilor economice şi comerciale, participanţii au căzut de accord să lanseze un mecanism de consultare, concentrat, cu prioritate, pe aspecte precum regulamente tehnice, standarde, norme fito sanitare, sau probleme vamale, care pot apărea la implementarea prevederilor Acordului.

Rusia va înainta partenerilor o lista de probleme, care va conţine eventuale riscuri, până la 20 iulie 2014. Pe baza acestei liste, vor avea loc consultări bilaterale la nivel de experţi, în scopul de a face schimb de opinii şi de a căuta soluţii posibile pentru astfel de preocupări / riscuri. Experţii au misiunea de a elabora un raport preliminar până la 1 septembrie 2014, a informat un comunicat al Comisiei.

Părţile au fost de acord să se întâlnească din nou pe 12 septembrie, la Bruxelles, pentru a analiza concluziile grupului de experţi.

Reprezentanţi ai Comisiei Europene, Ucrainei şi Federaţiei Ruse s-au întâlnit vineri după-amiază la Bruxelles, pentru consultări la nivel politic cu privire la punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Ucraina, semnat la 27 iunie. Trilaterala urmează discuţiilor dintre preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, la jumătatea lunii iunie. Delegaţiile au fost conduse de către comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht, ministrul de Externe ucrainean, Pavlo Klimkin, şi ministrul rus pentru Dezvoltare Economică, Aleksei Uliukaev.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...