Fondul Proprietatea a vândut întregul pachet de acţiuni deţinut la Transelectrica

Fondul Proprietatea a vândut, printr-un plasament privat, întregul pachet de acţiuni deţinut la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, respectiv 9.895.212 acţiuni ordinare (13,4990% din acţiuni), informează transportatorul de energie electrică, printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - lun, 14 iul. 2014, 10:15
Fondul Proprietatea a vândut întregul pachet de acţiuni deţinut la Transelectrica

‘Astfel, procentul din capitalul social reprezentat de acţiunile deţinute de Fondul Proprietatea după tranzacţie şi numărul de voturi în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei este de 0% din capitalul social, respectiv zero acţiuni deţinute’, se menţionează în raport.

Acţionarul principal al Transelectrica este statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, cu 58,6882% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...