Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia

La presiunile Washington-ului, Liechtenstein examinează o înăsprire a controlului asupra zecilor de companii de tip 'trust' care au legătură cu Rusia și care au fost abandonate de managerii lor, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 11:07
Liechtenstein vrea înăsprirea controlului asupra a zeci de companii care au legături cu Rusia

Liechtenstein, una dintre cele mai mici și mai bogate țări din lume, găzduiește mii de trusturi, dintre care câteva sute au legături cu rușii, ceea ce o plasează în vizorul eforturilor occidentale destinate să sancționeze Moscova, au precizat sursele.

De la debutul invaziei rusești în Ucraina, Trezoreria americană a sancționat mai multe persoane fizice și trusturi din Liechtenstein despre care a spus că aveau legături cu oligarhii ruși, inclusiv Vladimir Potanin, și Gennady Timchenko, unul din aliații lui Vladimir Putin.

Sancțiunile i-au făcut și pe alți directori să se teamă că ar putea fi supuși acelorași pedepse pentru a părăsi sutele de trusturi cu legături cu Rusia, au declarat mai multe surse din apropierea acestui dosar, scoțând la lumină o problemă mult mai mare a banilor rusești într-o țară cu o populație de aproximativ 40.000 de locuitori.

Acest episod arată cât de adânci și opace rămân legăturile de business ale Rusiei în Europa la mai mult de trei ani de la invadarea Ucrainei.

Demisiile în masă pun într-o situație incertă zeci de trusturi, înghețând practic mari părți de avuție rusească. Lipsa managerilor pune acele proprietăți în afara accesului, oferind un nou levier potențial asupra Rusiei, pe fondul încercărilor președintelui SUA, Donald Trump de a încheia un acord de pace.

Sursele citate de Reuters au dezvăluit, sub protecția anonimatului, că presiunile Washingtonului i-au făcut pe zeci de directori să plece de la trusturile cu legături cu Rusia și acum Guvernul de la Vaduz se chinuie să rezolve criza.

Un oficial guvernamental din Liechtenstein spune că 475 de trusturi sunt afectate de demisii, chiar dacă nu toate au legături cu Rusia sau cu indivizi vizați de sancțiuni.

Oficialul a mai spus că Ministerul Justiției din Liechtenstein încearcă să numească noi manageri la 350 de trusturi, în timp ce 40 sunt lichiditate și au fost făcute încercări fără succes de a numi un lichidator pentru alte 85 de trusturi. De asemenea, băncile locale sunt și ele afectate, a spus oficialul guvernamental, fără a oferi alte detalii.

Acest episod lovește în inima industriei trusturilor, un pilon crucial pentru centrul financiar de 770 miliarde franci (930 miliarde de dolari) al Liechtenstein-ului care stă la baza economiei țării.

Acest episod lovește în inima industriei trusturilor, un pilon crucial pentru centrul financiar de 770 miliarde franci (930 miliarde de dolari) al Liechtenstein-ului care stă la baza economiei țării.

Oficialul din Liechtenstein a spus că autoritățile țării sunt în contact cu omologii lor internaționali și că activele trusturilor nu vor fi eliberate către persoanele fizice sancționate.

Liechtenstein are legături strânse cu Elveția și utilizează francul elvețian ca monedă, dar se bucură și de libertatea de a face afaceri cu piața unică europeană. Țara, criticată în trecut pentru că ascunde averile celor bogați, s-a reformat și s-a alăturat Fondului Monetar Internațional.

Dacă odată găzduia aproximativ 80.000 de trusturi, acum Liechtenstein adăpostește aproximativ 20.000 de trusturi, echivalentul unui trust la doi rezidenți, au declarat surse din apropierea acestui dosar.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...