SUA acuză China că a încălcat un acord semnat luna trecută. China respinge acuzațiile americane

China a declarat luni că respinge ferm acuzațiile Statelor Unite conform cărora a încălcat un acord încheiat luna trecută pentru reducerea taxelor vamale paralizante dintre cele mai mari două economii ale lumii, notează AFP, citat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 02 iun. 2025, 08:48
SUA acuză China că a încălcat un acord semnat luna trecută. China respinge acuzațiile americane

Washingtonul a formulat acuzații false și a acuzat în mod nerezonabil China de încălcarea consensului, ceea ce este complet contrar faptelor, a declarat Ministerul chinez al Comerțului, adăugând că Beijingul respinge ferm aceste acuzații nerezonabile.

Președintele american Donald Trump a acuzat vineri China că a încălcat înțelegerea de calmare a tensiunilor comerciale convenită pe 12 mai pentru a da o șansă negocierilor privind taxele vamale.

„Fără a fi o mare surpriză, China a încălcat total acordul convenit cu noi”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social, fără a preciza încălcările la care se referă.

China și SUA au convenit luna aceasta un armistițiu pentru o durată de trei luni în războiul lor comercial pe care-l duc de când Donald Trump a redevenit președinte al SUA. În cele două luni anterioare, într-o spirală de represalii reciproce, taxele vamale impuse de SUA produselor importate din China au ajuns la 145%, iar taxele vamale impuse de China produselor americane au ajuns la 125%.

Conform înțelegerii din 12 mai, Statele Unite s-au angajat să reducă taxele vamale percepute produselor importate din China de la 145% la 30%, iar China la rândul ei să reducă taxele vamale percepute produselor importate din SUA de la 125% la 10%, așadar cele două țări au fost de acord să reducă fiecare aceste taxe vamale cu 115%.

Cele două părți au convenit de asemenea ca în cele 90 de zile de armistițiu comercial să continue negocierile cu caracter tehnic pentru un acord comercial permanent, care să includă nu doar taxele vamale, ci și barierele comerciale netarifare, aplicate în special de China.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria, Coasta de Fildeş, RD Congo şi Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeş, RD Congo şi Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeş, Republica Democratică Congo (RDC) şi Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunţat Grupul de Acţiune Financiară......
Reacţii de condamnare în Germania după violenţele produse pe marginea manifestaţiilor tinerilor
Reacţii de condamnare în Germania după violenţele produse pe marginea manifestaţiilor tinerilor
Violenţele produse sâmbătă pe marginea manifestaţiilor tinerilor în cadrul iniţiativei "Gen Z regelt" ("Generaţia ...
Noi taloane de pensie pentru beneficiarii care primesc banii pe card, în patru judeţe
Noi taloane de pensie pentru beneficiarii care primesc banii pe card, în patru judeţe
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) va distribui, începând cu plata drepturilor din luna noiembrie, noi taloane mov ...
Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanşat mişcarea studenţească
Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanşat mişcarea studenţească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie ...