Piaţa auto din România a crescut în primul semestru cu 32,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească s-au cifrat la 47.037 unităţi în primul semestru din 2014, în creştere cu 32,4% faţă de prima jumătate a anului 2013, potrivit datelor publicate miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Economica.net - mie, 16 iul. 2014, 14:16
Piaţa auto din România a crescut în primul semestru cu 32,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior

La autoturisme, creşterea a fost de 35,7%, de la 28.964 unităţi în primele şase luni din 2013 la 39.290 unităţi în primul semestru din 2014.

Vânzările de autobuze au crescut cu 272,4%, la 108 unităţi, vânzările de microbuze au urcat cu 10,3%, la 589 unităţi, vânzările de vehicule comerciale uşoare, sub 3,5 tone, au avansat cu 14,3%, la 4.559 unităţi, iar cele de camioane au crescut cu 23,6%, la 2.491 de unităţi.

Potrivit APIA, vânzările pe piaţa din România sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de persoanele juridice (72% din volumul total înregistrat în primele şase luni din 2014), chiar dacă în iunie raportul între persoane fizice şi juridice este mai echilibrat (36% versus 64%), în scădere totuşi faţă de luna trecută), influenţa Programului Rabla fiind evidentă.

Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 3% faţă de primele şase luni ale anului 2013, dar volumul lor (98.600 unităţi în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi, fiind de circa 3,2 ori mai mare.

În primul semestru din 2014, producţia naţională a fost de 210.523 de autovehicule, cu 6,3% mai puţine decât în perioada similară din 2013, dintre care 179.128 Dacia (85%), 31.391 Ford (14,8%) şi patru unităţi produse de Roman Braşov.

Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (82.701 unităţi în 6 luni, din care 16.294 în luna iunie), Dacia Logan (48.632 în 6 luni, din care 3.853 în iunie), Ford B-MAX (31.391/4.760), Dacia Sandero (25.478) şi Dacia Logan MCV (22.317).

Exporturile s-au cifrat la 193.540 unităţi, în creştere cu 2,5%. Cel mai exportat model în luna iunie 2014 a fost Dacia Duster (16.243 unităţi), urmat de Ford B-MAX (4.691) şi Dacia Logan MCV (4.378).

La autoturisme, topul intern pe mărci la jumătatea anului 2014 este condus de Dacia, cu 13.313 unităţi vândute (34% din total), urmată de Volkswagen (3.927 unităţi/10%), Skoda (3.626 unităţi/9,2%), Ford (2.685 unităţi/6,8%), Renault (2.619 unităţi/6,7%) şi Opel (1.629 unităţi/4,2%).

Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în iunie şi după şase luni din 2014, urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.

Te-ar mai putea interesa și
ASF caută specialiști. Prim-vicepreședinte: Vrem să transparentizăm toate procesele și mecanismele pe care le reglementăm. Studenții, în prim plan
ASF caută specialiști. Prim-vicepreședinte: Vrem să transparentizăm toate procesele și mecanismele pe care le reglementăm. ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să strângă relația cu universitățile din România, într-un moment în care are mare nevoie de specialiști care să fie la curent......
Sorin Elisei, Ministerul Energiei: Rolul hidrogenului va fi creionat de cine va fi dispus să pună bani jos pentru aceasta opțiune de a atinge ținta de net-zero
Sorin Elisei, Ministerul Energiei: Rolul hidrogenului va fi creionat de cine va fi dispus să pună bani jos pentru aceasta ...
Directorul direcției de politici energetice din Ministrerul Energiei spune că, deși toate companiile vor fonduri nerambusrsabile ...
Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an
Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an
Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că staţiunea Mamaia "e un ...
Sute de mii de palestinieni au părăsit orașul Rafah după ordinul de evacuare dat de armata israeliană
Sute de mii de palestinieni au părăsit orașul Rafah după ordinul de evacuare dat de armata israeliană
Armata israeliană estimează că după ce a ordonat sâmbătă evacuarea unor părţi din oraşul Rafah din sudul Fâşiei ...