Parlamentul European dă undă verde intrării Lituaniei în zona euro

Lituania ar trebui să intre în zona euro la 1 ianuarie 2015, recomandă Parlamentul European într-o rezoluţie votată miercuri. Acest vot corespunde recomandării Comisiei Europene şi susţinerii politice din partea şefilor de stat şi de guvern din UE, exprimate în cadrul Consiliului European din iunie.
Economica.net - mie, 16 iul. 2014, 11:57
Parlamentul European dă undă verde intrării Lituaniei în zona euro

Recomandarea Parlamentului a fost aprobată cu 545 de voturi pentru, 116 voturi împotrivă şi 34 de abţineri. Parlamentul susţine ‘adoptarea euro de către Lituania la 1 ianuarie 2015’.

‘Este o veste bună pentru Lituania, pentru statele baltice şi pentru stabilitatea Europei. Din 2006 s-a lucrat susţinut pentru o inflaţie redusă, un curs de schimb stabil, un deficit bugetar scăzut şi un procent acceptabil de îndatorare. Bine ai venit în zona euro, Lituania!’ a spus raportorul Werner Langen (PPE, DE).

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a felicitat Lituania pentru performanţa de a deveni cel de-al 19-lea stat membru al zonei euro.

‘Lituania a făcut un efort remarcabil, a îndeplinit criteriile de convergenţă şi a demonstrat încă odată că o ţară, indiferent de nivelul de dezvoltare, poate să fie competitivă atât timp cât veniturile şi cheltuielile rămân în concordanţă cu evoluţia productivităţii. Lituania este un exemplu pentru toate celelalte state membre care, atunci când au intrat în UE, şi-au luat angajamentul că vor lua toate măsurile necesare pentru a îndeplini criteriile de convergenţă. (…) Din păcate, aceste angajamente sunt lăsate numai la latitudinea statelor membre respective. Consider că atât Consiliul cât şi Comisia Europeană şi PE ar trebui să fie mai insistente, pentru ca acest proces să fie accelerat în toate statele membre care au datoria să îndeplinească criteriile de convergenţă’, a declarat Stolojan în cadrul dezbaterilor care au avut loc marţi seara, la Strasbourg.

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a subliniat la rândul său importanţa monedei unice europene pentru statele membre.

‘Şi noi românii dorim o monedă comună europeană, dorim să facem parte din zona euro şi sperăm ca în 2018 să facem parte din această zona care reprezintă o elită a Europei. Euro este moneda unică europeană şi trebuie să apărăm acest drept al cetăţenilor europeni la mobilitatea economică şi financiară. Euro sperie doar pe cei care consideră că trucurile financiare şi contabile pot rezolva problemele economice şi înlocui buna gestiune bugetară şi financiară. Moneda europeană reprezintă un drept al cetăţenilor europeni, dar şi un simbol al unităţii şi puterii europene. Avem nevoie de o politică monetară unică, doar aşa ne putem apăra împotriva atacurilor economice şi monetare declanşate de marile corporaţii sau de alte state cu interese ascunse. Vedem ce se întâmplă acum în Argentina şi Bulgaria, ştim ce s-a întâmplat şi în trecut, şi avem nevoie de euro’, a susţinut Victor Negrescu.

În cadrul dezbaterilor, deputaţii au salutat faptul că Lituania a îndeplinit toate criteriile de eligibilitate: inflaţia medie pe ultimele 12 luni a fost de 0,6% (mult sub pragul de referinţă de 1,7%), deficitul general în 2013 a fost de 2,1% din PIB (valoarea de referinţă: 3%), iar procentul brut de îndatorare a fost de 39,4% din PIB (60% fiind valoarea de referinţă).

Lituania este cel de-al 19-lea stat membru al zonei euro, după Letonia (2014), Estonia (2011), Slovacia (2009), Cipru şi Malta (2008), Slovenia (2007), Grecia (2001) şi Belgia, Germania, Franţa, Irlanda, Spania, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda (1999).

Parlamentul European are un rol consultativ în analizarea situaţiei ţărilor care doresc să adere la zona euro. Acordul final va fi dat de Consiliul pentru afaceri generale din 23 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...