CFR Călători va introduce 4 noi trenuri pe ruta Brașov-București Nord-Constanța și retur

CFR Călători informează că, începând de marţi, respectiv de miercuri, vor circula patru noi trenuri pe ruta Braşov-Bucureşti Nord-Constanţa şi retur. Acestea vor fi operate în regim permanent, nu doar în sezonul estival, şi sunt formate exclusiv din material rulant modernizat cu fonduri din PNRR, scrie News.ro.
News.ro - mar, 03 iun. 2025, 14:00
CFR Călători va introduce 4  noi trenuri pe ruta Brașov-București Nord-Constanța și retur

Potrivit CFR Călători, de marţi circulă IR 1883 Bucureşti Nord (plecare 12:30) – Constanţa (sosire 15:03) şi IC 536 Constanţa (plecare 17:30) – Bucureşti Nord (sosire 19:37/plecare 19:54) – Braşov (sosire 22:10).

De miercuri, circulă IC 538 Braşov (plecare 06:58) – Bucureşti Nord (sosire 09:14/plecare 09:29) – Constanţa (sosire 11:36) şi IR 1682 Constanţa (16:30) – Bucureşti Nord (19:00).

„În funcţie de livrarea materialului rulant modernizat prin programul de investiţii cu fonduri din PNRR de către firmele contractante, precum şi de prevederile din Contractul de Servicii Publice încheiat de CFR Călători cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), locomotivele şi vagoanele finalizate vor fi distribuite preponderent în compunerea trenurilor IC, fără a exclude exploatarea lor şi pe trenuri IR, pe alte rute de circulaţie: Arad, Cluj, Iaşi, Craiova, Galaţi, Suceava, Timişoara etc”, arată compania.

SNTFC CFR Călători SA a semnat, în 13 decembrie 2023, contractul de finanţare nr. 45 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul 1 – Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiţia I2 – Material rulant feroviar pentru proiectul de investiţii “Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori şi modernizarea a 139 vagoane de călători”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori şi modernizarea a 139 de vagoane de călători, ce va avea ca efect atât sporirea mobilităţii în jurul marilor centre socio-economice ale ţării şi creşterea calităţii serviciilor, cât şi realizarea unor conexiuni rapide între unităţile administrativ-teritoriale importante ale ţării.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...