Majorarea accizei pentru alcool nu va duce la creșterea veniturilor la bugetul de stat, ci va determina creșterea pieței negre, nefiscalizate – Spirits România

Asociația patronală Spirits România atrage atenția că majorarea accizei pentru alcool nu va duce la creșterea veniturilor la bugetul de stat ci va determina creșterea pieței negre, nefiscalizate, cu efecte deosebit de grave, atât economice cât și sociale, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 05 iun. 2025, 14:39
Majorarea accizei pentru alcool nu va duce la creșterea veniturilor la bugetul de stat, ci va determina creșterea pieței negre, nefiscalizate -  Spirits România

Conform unui comunicat, în trecut, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat în intervalul 2013-2014 o scădere a pieței fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%. În schimb, reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în perioada 2016-2021 scăderea pieței nefiscalizate cu aproximativ 25% și dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 1,22 miliarde lei în anul 2024 pentru piața băuturilor spirtoase.

„Piața băuturilor spirtoase contrafăcute reprezintă o amenințare în principal la adresa producătorilor autohtoni de bună-credință, aceștia fiind cei care vând produsele cele mai populare și totodată si cele mai accesibile ca preț. Aproximativ 85% din consumul de băuturi spirtoase este reprezentat de produsele românești, potrivit datelor industriei. În plus, orice creștere ar avea consecințe catastrofale pentru producătorii locali de băuturi spirtoase, dar și efecte sociale deosebit de grave determinate de creșterea interesului pentru băuturile contrafăcute, care pot afecta serios sănătatea, ducând chiar la pierderi de vieți omenești”, se menționează în comunicat.

Potrivit unui sondaj realizat de ivox.ro la solicitarea Spirits România, în luna octombrie 2024, 34% dintre români spun că au consumat băuturi alcoolice din surse pe care nu le cunoșteau, respectiv băuturi fără timbru sau băuturi produse de persoane pe care nu le cunoșteau. Dintre respondenții care au admis că au consumat băuturi alcoolice contrafăcute, unul din cinci a indicat ca motiv prețul, respectiv faptul că băuturile contrafăcute pe care le-au consumat erau mai ieftine.

Sursa citată mai semnalează că industria băuturilor spirtoase numără peste 46.000 de locuri de muncă, directe și indirecte, și contribuie anual cu o valoare adaugată de peste 850 de milioane de euro la produsul intern brut. Datele agregate de ANAF arată că 62% din totalul accizelor aplicate băuturilor alcoolice în anul 2024 au fost virate de industria băuturilor spirtoase. Astfel, accizele încasate de stat din vânzarea de alcool etilic s-au situat la 1,22 miliarde lei în anul 2024, în condițiile în care suma totală obținută de stat din vânzarea tuturor tipurilor de băuturi alcoolice anul trecut a fost de 1,98 miliarde de lei.

În plus, potrivit estimărilor industriei, există și un semnificativ efect de multiplicare. Astfel, fiecare 10 euro valoare adăugată brută creată direct în sectorul băuturilor spirtoase din România mai contribuie cu încă circa 10-15 euro în economia națională prin impactul indirect și indus.

‘Nu putem să-i penalizăm tot cei pe care își plătesc taxele și contribuie semnificativ la economia locală. Soluția creșterii veniturilor la bugetul de stat stă în combaterea evaziunii fiscale și a pieței băuturilor contrafăcute’, a declarat Florin Rădulescu, președintele Spirits România, citat în comunicat.

Spirits Romania, asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România, a fost înființata în 2013 cu scopul de a contribui la crearea unui cadru fiscal și legislativ funcțional, propice dezvoltării industriei locale de băuturi spirtoase, precum și din dorința companiilor membre de a se implica în crearea unor programe comune de educare a consumatorilor cu privire la consumul responsabil de alcool. Companiile membre asigură peste 3.000 de locuri de muncă directe și 185.000 indirecte. Membrii Spirits Romania exportă băuturi spirtoase de înaltă calitate de toate tipurile în peste 30 de țări, din Europa, Asia și America.

Asociația este afiliată la SpiritsEurope, organizația reprezentativă la nivel european a industriei alcoolului, ce reunește peste 31 de asociații naționale din 24 de țări. Spirits Romania reprezintă principalele companii producătoare și importatoare de băuturi spirtoase din România: BDG, Diageo, Pernod Ricard Romania, Prodal, Prodvinalco, PPD, Coca-Cola HBC România și Maspex.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...