5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.07.2014

Povestea LiveRail, compania fondată de doi români, care a fost cumpărată de Facebook, tensiuni pe pieţele din Europa centrală şi de Est, după doborârea avionului Malaysia Arlines, România domină topul fraudelor cu fonduri europene şi despre românul care îi învaţă pe străini să facă dulceaţă de trandafiri. Citeşte pe larg revista presei din 21 iulie 2014
Economica.net - lun, 21 iul. 2014, 04:47
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 21.07.2014

ZF: Doborârea avionului în Ucraina şi reinflamarea tensiunilor Rusia-Occident, un nou test pentru pieţele din regiune. Europa Centrală şi de Est reîncepuse să resimtă din prima parte a săptămânii trecute o reducere a apetitului pentru risc al investitorilor financiari, tradusă inclusiv prin revenirea rapidă a cursului leu/euro peste pragul de 4,40 lei pentru un euro, însă consecinţele tragediei din Ucraina, unde un avion al companiei Malaysia Arlines a fost doborât cu o rachetă joi seară, ar putea accentua reducerea expunerilor pe regiune.

Gândul: Românul care îi învaţă pe străini să facă dulceaţă de trandafiri. În urmă cu câţiva ani, Dan Cişmaş era un muncitor la o şcoală din judeţul Mureş. Astăzi conduce o fermă care se întinde pe 45 de hectare unde cultivă, după toate regulile agriculturii ecologice, de la trandafiri de dulceaţă la legume, de la plante medicinale la pomi fructiferi şi este o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. La Ferma Ecologică Ţopa, tineri din străinătate vin pentru a face stagii de pregătire care să-i înveţe ce înseamnă agricultura bio. Şi tot aici, este produsă o delicatesă care poartă cu ea parfumul vremurilor de altădată: dulceaţa de trandafiri

ZF – Povestea LiveRail: „Totul a pornit de la un contract de externalizare”.  Povestea LiveRail, compania online cumpărată la începutul acestei luni de Facebook cu 500 mil. dolari, are ca punct de start un proiect de externalizare semnat între un start-up britanic care a oferit unei mici firme din Cluj-Napoca, găsită după căutări pe internet, un contract de dezvoltare a unei pagini web. Acest contract i-a pus în legătură pe britanicul Mark Tref­garne şi pe românii Andrei Dunca şi Sergiu Biriş, iar calitatea proiectelor realizate la Cluj pentru clienţii din Marea Britanie.

Adevărul: RAPORT România domină topul fraudelor cu fonduri europene. Cu peste 100 de nereguli, avem corecţii financiare de 285 de milioane de euro. Ţara noastră apare într-un clasament al Comisiei Europene pe locul al doilea la numărul de nereguli în cheltuirea fondurilor comunitare (109) şi pe al treilea la corecţiile financiare (285 de milioane de euro) înregistrate în anul 2013. Raportul Comisiei Europene privind protejarea intereselor financiare ale UE pe anul 2013, publicat vineri, plasează România printre ţările cu cea mai intensă activitate de fraudare a fondurilor comunitare înregistrată anul trecut.

Capital: Topul băncilor cu cele mai bune credite. Pentru exemplul unei familii de două persoane cu un copil și venituri lunare de 4.800 de lei, am ierarhizat cele mai bune oferte din piața bancară la credite ipotecare în lei și în euro, credite „Prima Casă“ în lei, împrumuturi de nevoi personale, carduri de credit și carduri de debit cu overdraft. S-au analizat atât dobânzile și comisioanele, cât și avansul cerut, sumele maxime aprobate, viteza de acordare, asigurările solicitate sau oferite gratis de bănci, ratele lunare de rambursat, numărul de ATM-uri (la carduri) și altele. Am acordat note, după o grilă riguroasă, pentru fiecare criteriu care contează în analiza unui produs, ponderându-le apoi, conform importanței, în punctajul final.

ZF: Topul judeţelor cu cel mai mare grad de îndatorare.  Gorj şi Iaşi conduc detaşat în topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel al creditelor populaţiei şi companiilor raportat la sumele din conturile curente şi depozitele constituite la bănci. Raportul credite/depozite depăşeşte 170% în cele două judeţe, în timp ce la nivel naţional raportul este echilibrat. La polul opus se află judeţele Harghita şi Sibiu, unde creditele reprezintă 60% şi respectiv 68% din depozitele şi conturile curente ale companiilor şi clienţilor individuali.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...