Întâlnire BNS-OCDE pentru a fi prezentate cauzele deficitului bugetar

Reprezentanți ai conducerii Blocului Național Sindical (BNS) au avut, marți, o întâlnire cu membri ai misiunii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care s-au arătat interesați, în special, de cauzele deficitului bugetar și de modul în care politicile publice influențează competitivitatea economică și echilibrul pieței muncii, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 07:21
Întâlnire BNS-OCDE pentru a fi prezentate cauzele deficitului bugetar

„Astăzi, BNS a primit vizita oficială a misiunii OCDE, aflată în România pentru pregătirea OCDE Economic Survey (studiu economic realizat pentru țara noastră), programat pentru lansare în 2026. Este important de subliniat că, pe zona de dialog social, OCDE a ales să se întâlnească exclusiv cu Blocul Național Sindical, singura confederație sindicală invitată la discuții. Din partea partenerilor sociali, delegația se va mai întâlni doar cu o confederație patronală. Alegerea reflectă încrederea de care BNS se bucură la nivel internațional în materie de expertiză economică și socială”, potrivit unui comunicat al confederației sindicale.

În cadrul întâlnirii, BNS a furnizat informații relevante despre: starea actuală a pieței muncii și politicile salariale; tranziția de la școală la piața muncii și cauzele ratei ridicate a șomajului în rândul tinerilor; funcționarea agenției de ocupare a forței de muncă și eficiența politicilor active pentru șomeri; politicile macroeconomice și impactul acestora asupra ocupării; combaterea muncii nedeclarate și sustenabilitatea sistemului public de pensii.

Studiul OCDE, publicat o dată la doi ani pentru fiecare stat membru sau candidat, oferă o analiză aprofundată a economiei, incluzând provocările structurale majore și recomandări de politici publice.

Misiunea oficială a experților OCDE în România are loc în perioada 10-13 iunie 2025, iar rezultatele acestei vizite vor contribui direct la conturarea viitorului raport OCDE dedicat României.

„BNS își reafirmă angajamentul de a promova un dialog social autentic și eficient, aducând în atenția actorilor internaționali realitățile cu care se confruntă lucrătorii din România”, se afirmă în finalul comunicatului.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...