Negociatorii americani și chinezi au convenit asupra unui cadru general al relațiilor bilaterale, dar președinții vor trebui să valideze înțelegerea

Negociatorii americani și chinezi, care s-au întâlnit timp de două zile la Londra pentru a rezolva diferendele lor comerciale, au anunțat marți seara că au convenit asupra unui cadru general, lăsând la latitudinea președinților lor respectivi validarea acestuia, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 08:49
Negociatorii americani și chinezi au convenit asupra unui cadru general al relațiilor bilaterale, dar președinții vor trebui să valideze înțelegerea

„Cele două părți au ajuns la un acord de principiu asupra unui cadru general și vor raporta acest cadru general liderilor lor respectivi”, a declarat presei reprezentantul chinez pentru comerț internațional, Li Chenggang.

La rândul său, secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și-a exprimat încrederea că problema vânzărilor chineze de pământuri rare – considerate prea limitate de autoritățile americane – va fi rezolvată prin implementarea acestui cadru general.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...